Fiul fostului mare atacant al CSM Suceava din anii ’80, Gică Păiuș, a evoluat pe întreaga durată a primei reprize, ba mai mult decât atât, a contribuit decisiv la marcarea primului gol. În minutul 23, Păiuș jr. a insistat la o minge în colțul careului mic al italienilor, balonul a ricoșat la Răvan Ciochină care a deschis scorul. În debutul părții secunde, Păiuș a fost înlocuit cu Mihai, care a reușit un asist la faza golului doi al constănțenilor, marcat de Țîru, în minutul 67. În ultimele secvențe ale întâlnirii, Hodorogea a stabilit scorul final cu un voleu spectaculos. În celălalt meci al zilei, Real Madrid a pierdut cu 1-2 disputa cu Kashima Antlers. Daniel Păiuș s-a transferat la Academia Hagi în vara anului 2009, el evoluând până atunci la Sporting Suceava. Chiar dacă nu a împlinit încă 17 ani, Păiuș a debutat și la naționala U17 pentru care a evoluat la Campionatul European din acest an. La echipa Academiei Hagi evoluează și un alt sucevean, portarul Vlad Hânțăscu. Au evoluat formațiile: Academia Hagi (antrenor Cristian Cămui): Șerban – Babu (41 Bălașa), Țîru, Puțanu (77 Hodorogea), Mitache (77 Teodorof) – Nikolov (68 Tănase), Boitoș (72 Vasile), Iancu (72 Farin) – Vînă, Ciochină (41 Luiz Carlos), Păiuș (41 Mihai). Inter Milano (antrenor Sergio Zanetti): Dalle Vedove – Guglielmotti (72 Djuno), Marini, Amoruso (50 Gabbianelli), Scappi (41 Monachello) – Pasa (41 Del Piero), Sarina (50 Radaelli), Ferrara (72 Parlato) – Bangoura, Colombi (50 Martinelli), Ntow. La ediția din acest an a Talent Cup U17 mai participă echipele Real Madrid și Kashima Antlers (Japonia). Turneul este transmis în direct pe Eurosport 2 și Sport.ro. Ediția din 2010, la care a participat și FC Barcelona, a fost câștigată de Real Madrid.
Fotbal
Cu suceveanul Daniel Păiuș titular, Academia Hagi a câștigat cu scorul de 3-0 în fața formației Inter Milano, în meciul de deschidere al puternicului turneu amical “Talent Cup U17” ce are loc în aceste zile pe Stadionul “Farul” din Constanța.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii