Încă 30 de zile de arest pentru inspectorul-șef Șugaru

Iulian Șugaru, funcționarul public de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) Bacău arestat pe 26 iulie a.c., la propunerea DNA Suceava, după un flagrant de mită organizat cu o zi mai devreme, a fost adus, ieri, la Tribunalul Suceava, în vederea analizării prelungirii sau nu a mandatului său.
 

Șugaru este acuzat că, în cursul lunii mai a acestui an, în calitate de inspector-șef la ISCIR – Inspecția Teritorială Bacău, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale din județul Suceava, care organizează cursuri de pregătire profesională, 25% din încasările firmei denunțătorului și câte 400 de lei pentru fiecare cursant, în afara taxelor legale. Tranzacția a avut loc la un hotel din apropierea municipiului Suceava. Asupra inculpatului au fost găsiți 2.500 de lei, pretinși cu titlu de mită, spun procurorii DNA, pentru ca inculpatul, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să avizeze organizarea a trei examene pentru autorizări ISCIR. În instanță, până acum, inspectorul-șef Șugaru a spus că banii reprezentau o parte din contractul pe care firma trebuia să-l achite unui anume lector Gabriel Andrici, din cadrul aceluiași ISCIR Bacău, care urma să susțină cursurile profesionale pentru perfecționarea unor persoane în meseriile de fochist sau motostivuitorist. După deliberări, Tribunalul a prelungit mandatul inculpatului cu încă 30 de zile. Iulian Șugaru, originar din Roman, a candidat, fără succes, la alegerile parlamentare din 2008, în Colegiul 5 din județul Neamț, din partea PDL.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: