Douăzeci de ani de la declararea Independenței Republicii Moldova

În calitate de corespondent de presă, din partea unui cotidian de la București, în R.S.S. Moldovenească, am fost martorul destrămării URSS, după eșuarea Puciului de la Moscova din luna august 1991.

 

Voit sau nevoit, astăzi, nu se mai amintește nimic despre faptul că cei mai influenți oameni politici ai planetei de la acea vreme, Bush, Helmuth Kohl și Mitterand, nu au dorit dezmembrarea URSS. Sub pretextul că ar putea izbucni un război civil. Așa-zisa tea-mă a lor era alimentată de faptul că URSS era o putere nucleară. Destrămarea Imperiului Roșu, fără vărsare de sânge, nu ar fi fost posibilă fără luciditatea și voința unui mare număr de oameni care au avut în frunte câțiva oameni politici raționali, cunoscători în profunzime a situației economice și politice de pe întregul teritoriu al URSS. O enigmă rămâne și faptul că nu se cunoaște mai nimic despre adiționalele semnate între Bush și Gorbaciov pe vaporul Reijkavik în anul 1986, în apropierea coastelor malteze. Nu știm care au fost criteriile de împărțire a zonelor de influență rusă și americană. Bush și Gorbaciov cad de acord în privința reunificării Germaniei, dar nu și a reunificării României. Astăzi, s-a uitat că Moldova a fost unica republică unională care a susținut deschis poziția anti-Puci a lui Boris Elțîn. Transnistria lui Igor Smirnov a fost total de partea puciștilor, trimițându-și oameni pentru puciști. Se vorbește acum prea puțin și de faptul că Moldova, prin vocea Parlamentului de la Chișinău, a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Acest pact semnat de nazistul Ribbentrop și evreul comunist Veceslav Molotov a avut consecințe tragice pentru populația din Basarabia și nordul Bucovinei. În ziua de 27 august 1991, Parlamentul de la Chișinău a votat Independența Republicii Moldova în entuziasmul a milioane de români basarabeni dintre Prut și Nistru. Au existat momente grele în viața tânărului stat. De amintit aici este și faptul că guvernarea de la Chișinău a fost prima care a recunoscut independența Georgiei. Conducerea de atunci nu avea experiența necesară și nu cunoștea mai nimic despre democrație. Nu avea o viziune în privința evoluției politice a Republicii Moldova. Nostalgicii după regimul totalitar au creat probleme mari noii conduceri. Aceștia, îndoctrinați de propaganda comunistă, n-au înțeles că URSS nu mai există. Ei mai au și astăzi sentimente sovietice. Însăși Vladimir Putin, fost președinte și actual premier al Federației Ruse, declara că destrămarea URSS a fost o mare tragedie. Putin, fostul spion KGB-ist, omite intențio-nat faptul că cetățenii săi erau trimiși să moară în războiul din Afganistan sau puși să-și piardă identitatea în republicile Asiei și în Kamceatka pentru a sluji sistemul dictatorial comunist. Guvernul Mircea Druc este sacrificat în urma jocurilor de culise ale serviciilor secrete rusești. Se știe că Moscova a încurajat și încurajează mișcările separatiste din fostele republici unionale. Kremlinul, prin serviciile sale secrete, foste NKVD, KGB, astăzi FSD, au declanșat războiul de pe malurile Nistrului din primăvara și vara 1992. Procesul grupului Ilașcu este și el „opera” serviciilor secrete rusești și transnistriene. Astăzi, eroii întemnițați la Tiraspol sunt dați uitării. Avem mărturia zguduitoare a lui Andrei Ivanțoc și a celorlalți doi camarazi de suferință prin care ni se aduce la cunoștință faptul că un mare dregător din actuala conducere i-a numit bandiți când aceștia au primit Ordinul Republicii. De la el aflăm că niciunul din cei care au făcut 15 ani de pușcărie nu au un serviciu și se descurcă fiecare cum poate. Andrei Ivanțoc trăiește din ceea ce-i dă roadele pământului de la casa părinților săi de la țară. Nu înțelege de ce guvernanții nu fac nimic pentru ei. Tot de la Andrei Ivanțoc aflăm și că în timpul evenimentelor din aprilie 2009 i-a fost ruptă mâna de către „milițienii” lui Vladimir Voronin, pentru simplul fapt că se afla alături de tineri în ziua nefastei represiuni. Există un mare adevăr în ceea ce privește realitatea vremurilor de atunci. Președintele Mircea Snegur și președintele Ion Iliescu n-au vorbit despre unirea Republicii Moldova cu România, chiar dacă o mare parte a românilor basarabeni dintre Prut și Nistru și o parte a românilor din țară doreau reîntregirea teritorială. Și România, și Republica Moldova au semnat Actul Final de la Helsinki și Carta de la Paris prin care cele două țări erau obligate să respecte inviolabilitatea granițelor. Cei doi președinți de state erau datori să asigure condițiile necesare. Problema reunirii n-a fost pusă în discuție nici în cadrul CSI. Astăzi, la douăzeci de ani de la declararea Independenței Republicii Moldova, se vorbește puțin despre vulnerabilitatea statului moldovenesc în situația când se confruntă cu greutăți. Trebuie spus că Moldova este unul dintre statele cele mai vulnerabile; vulnerabilitatea ei constă și în cele două state-fantomă, Găgăuzia-Eri și Transnistria, care continuă și astăzi să dea mari dureri de cap guvernării de la Chișinău. Într-o asemenea stare, dar într-o măsură mult mai mare, se află Armenia. Ea este sub un pericol permanent atât din partea Federației Ruse, cât și a Azerbaidjanului. Aici, situația este extrem de complicată. Unele dintre țările care compun CSI s-au transformat în state dictatoriale: Belarusia, Kazastan, Uzbekistan, Tadjizistan, Turkmenistan. În aceste țări se observă un despotism de tip oriental sau chiar dictatură curată. Exemplele cele mai concludente sunt Lukașenko, Nazarbaiev, Karimov. Moldova a avut un parcurs democratic cu excepția guvernării comuniste care, timp de opt ani, a condus despotic țara. Guvernul lui Vlad Filat face eforturi pentru normalizarea situației economice și pentru a alătura statul moldovenesc statelor Uniunii Europene. Guvernul Filat are o opoziție puternică din partea comuniștilor; aceeași opoziție o are și din partea Tiraspolului și a Comratului, din partea celor două republici-fantomă. Ele vor să rămână așa cum au fost înainte de dezmembrarea Imperiului Sovietic. Astăzi a revenit în actualitate problema limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Punctul 13 din Constituție este boicotat de populația rusofonă, de Găgăuzia, Transnistria, care nu acceptă ca limba moldovenească să fie una și aceeași cu limba română. Constați, dacă mergi pe străzile orașelor, că limba rusă se vorbește ca pe timpul ocupației. Majoritatea instituțiilor de stat sunt tributare, prin angajații lor, limbii ruse. Scandalul ivit zilele acestea la Universitatea Slavonă și de către baștanul de la Comrat face ca atmosfera politică să fie incendiară. În acest timp, comuniștii continuă o propagandă ostilă împotriva limbii române. Se folosesc de orice prilej pentru a destabiliza situația, cunoscut fiind faptul că în toamna acestui an sau în primăvara anului viitor vor avea loc noi alegeri parlamentare, întrucât nu există un consens în ceea ce privește alegerea președintelui republicii. O nenorocire este și faptul că un individ pe nume Mihai Conțiu, de loc dintr-un sat de lângă orașul Râmnicul Sărat, s-a aciuat la Chișinău de un deceniu, punându-se în slujba comuniștilor, plătit cu arginții lui Iuda, ca angajat la ziarul „Moldova Suverană” stipendiat de către comuniști. Acest individ lovește zilnic în ființa românească, atacând fără menajamente tot ce este românesc în Basarabia. Oamenii loviți de Conțiu sunt intelectualii, oamenii politici, scriitorii. Nu a scăpat de dezmățul lui verbal Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu și nici oamenii politici – ex-președintele Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, primarul general al capitalei, fostul președinte al primului Parlament de la Chișinău, Alexandru Moșanu, fostul premier Mircea Druc și mulți, mulți alții cu simțire românească. Nu au scăpat nici personalitățile vieții culturale și politice din România de dezmățul său verbal: Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, precum și președintele actual al României, Traian Băsescu. Această propagandă ostilă întreținută de acest slujbaș nedemn se datorează și delăsării oamenilor politici de pe cele două maluri ale Prutului. Cum de până acum acest individ aciuat în Republica Moldova și devenit cetățean al ei nu a fost tras în fața justiției? Singura persoană care l-a chemat – pe el și ziarul „Moldova Suverană” – în justiție a fost poetul Nicolae Dabija, care a și câștigat procesul, dar căruia nici până astăzi nu i s-au plătit despăgubirile morale. Republica Moldova, la 20 de ani de la declararea Independenței, se află într-o stare permanentă de neliniște, de frământări politice, într-o situație economică grea.