Directorul adjunct al DSP, dr. Cătălina Zorescu, a declarat că va face o solicitare către Prefectura Suceava pentru înființarea unei comisii mixte, care să verifice în teren situația stocurilor de lapte praf existente la nivelul primăriilor și să ceară explicații de ce laptele n-a ajuns la sugari, întrucât, conform legii, DSP nu poate face aceste controale. „Noi am solicitat Prefecturii ca, împreună cu dumnealor, să verificăm și să lămurim de ce sunt cantități nedecontate și unde s-a produs întreruperea. Problemele cele mai mari în ce privește circulația hârtiilor de decontare sunt la primăriile Voitinel, Dolhești, Ostra”, a precizat dr. Zorescu. Potrivit domniei sale, 21 primării din județ figurau în evidențele DSP cu stocuri mari de lapte praf, dar între timp situația s-a mai clarificat, în sensul că unele au depus documentele justificative, rămânând în atenția DSP cele trei menționate. Astfel, Primăria Voitinel figurează scriptic cu un stoc de 909 cutii, dar în depozite se află 550 de cutii, restul neputând fi justificat prin acte la DSP. La Voitinel este o zonă unde se distribuie mult lapte praf, astfel că nu există riscul să expire, având termen până în primăvara lui 2012. Numai că DSP vrea să afle de ce n-a fost încă distribuit. Ostra are un stoc scriptic de 893 cutii de lapte praf, din care 556 nu au fost distribuite. Pentru celelalte nu există acte de decontare. La Dolhești, pentru 120 de cutii nu s-a trimis niciun act încă din 2009! Cum și cui se acordă gratuit laptele praf Conform noilor reglementări, laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni care nu beneficiază de lapte matern și care se încadrează în următoarele criterii: au mame care prezintă contraindicații ale alăptării ca urmare a unor boli grave, și anume TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficiență renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză; au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicații ale copilului. De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoși la care se constată o creștere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), din cauza absenței laptelui matern. Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: copilul nu a recuperat greutatea de la naștere după două săptămâni de viață; copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni crește în greutate cu mai puțin de 500 g/lună; copilul cu vârsta mai mare de 8 luni crește în greutate cu mai puțin de 250 g/lună; este vorba de un copil adoptat, aflat în familie de plasament sau cu mamă decedată.
La primăriile din Voitinel, Dolhești și Ostra
Unele primării din județul Suceava nu se prea descurcă cu circuitul către DSP al documentelor de decontare a laptelui praf acordat gratuit sugarilor, apărând cu stocuri mari de lapte pentru care nu există acte justificative de decontare. Dar și faptic, ele au în depozite sute de cutii de lapte praf nedistribuit sugarilor care ar avea nevoie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii