S-a stabilit că mașina înmatriculată în Irlanda avea rolul de autovehicul antemergător și era condusă de Gabriel P., de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus. În spatele acestuia, circula în coloană, imediat în urma sa, autoturismul condus de Constantin S., de 22 de ani, proprietatea mamei sale Maria S., de 45 de ani, ambii din aceeași localitate. Procedând la verificarea autoturismelor oprite, s-a constatat că în primul auto nu se găsesc bunuri suspecte, dar în interiorul celui de-al doilea autoturism au fost descoperite 2.360 de pachete țigări de proveniență Republica Ucraina, fără documente justificative. S-a procedat la indisponibilizarea în vederea continuării cercetărilor a autoturismului proprietatea Mariei S., precum și la ridicarea în vederea confiscării a țigaretelor, a căror valoare a fost stabilită la 17.000 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal față de Constantin S. pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă în formă agravată” și pentru „complicitate la săvârșirea infracțiunii de contrabandă în forma agravată” față de Gabriel P. și Maria S.
Poliția orașului Milișăuți a oprit pe DN 2H, miercuri, autoturismul înmatriculat în Irlanda, proprietatea lui Romică C., din Irlanda, precum și autoturismul proprietate a Mariei S., de 45 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii