Până la 40% din bugetul unei unități administrativ-teritoriale se duce pe ajutoare sociale

➢ Susține fostul vicepreședinte PRM al Consiliului Județean, Stela Acatrinei
 

Stimularea sectorului productiv este una dintre soluțiile viabile de redresare a economiei naționale aflată în criză. Aceasta este opinia vice-președintelui Organizației Județene Suceava a PRM, Stela Acatrinei, care consideră că trebuie pus accent pe activitățile care pot produce venituri pe termen scurt și cu efort financiar minim din partea statului, pe promovarea parteneriatului public-privat, atragerea fondurilor externe nerambursabile, precum și pe acordarea de credite cu dobânzi subvenționate. Stela Acatrinei crede că de sprijin are nevoie agricultura, cu toate ramurile sale, respectiv vegetală, zootehnică, legumicultura și pomicultura. Aceasta mai ales că, în prezent, mare parte a legumelor și fructelor este adusă din exterior, iar producătorii interni au serios de suferit din această cauză. Vicepreședintele județean al PRM Suceava remarcă, de asemenea, lipsa de măsuri pentru susținerea industriei, inclusiv a celei alimentare, ramură care ar putea prelua produsele din agricultură. Fostul vicepreședinte al CJ din perioada 2004-2008 este de părere că, astfel, va exista cointeresare pentru cultivarea terenului agricol lăsat în paragină; pentru creșterea nivelului de trai al populației din mediul rural; reîntoarcerea acasă a fiilor satelor, toate acestea fiind de natură să ducă la creșterea veniturilor locuitorilor de la țară. „De asemenea, bugetul statului va fi despovărat de plata ajutoarelor de zeci de miliarde de lei pe an. La această dată, 30-40% din bugetul unei unități administrativ-teritoriale merge la achitarea diferitor forme de ajutoare sociale, fie că acestea sunt plătite direct sau prin intermediul Agenției pentru Prestații Sociale”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI