Meseriași

În urmă cu câțiva ani, se amăgea cu gândul că norocul său este musai „peste”. A fost pe-acolo, a cutreierat vreun sfert de Apus; când cu baftă, când cu mai puțină, când fără. A reușit, ca omul, să-și facă o căsuță și să țină o familie cu trei guri. Nu demult îl revăd și constat că i s-au domolit gândurile de ducă. Îl găsesc vesel și plin de treabă. Îmi spune chiar, cu o mândrie nedisimulată, că a ajuns să acopere câteva comune, ba chiar să dea mai mult decât o mână de ajutor, la câte o lucrare, unor firme cu (în principiu!) meseriași pe statul de plată. În urmă cu câțiva ani, nu era mai nimic (și nici acum nu este – dacă îl întrebi de vreo „hârtie”); acum tencuiește case, zugrăvește, instalează băi, ridică acoperișuri, face cumpărături (delicate și la fix) pentru ageamii (materiale de construcție, instalații domestice, uși, ferestre etc.), e consilier în decorațiuni interioare și mobilier, repară de la biciclete la tafuri și wolle…
 

L.D. CLEMENT

Îi sună mobilul ca secretarei lui Țiriac (el încă n-are secretară, dar s-ar putea să-i devină nevastă-sa, fiindcă e tip practic: e greu să ții și nevastă, și secretară) și-mi spune surâzând că acum alege, nici nu iese din casă pentru o treabă mai ieftină de 100 de lei. Secretele? – că sunt două. A învățat, a deprins încetul cu încetul, de la unul, la altul, mai pe arătatelea, mai pe furatele. Și-apoi: E de lucru, măi omuleeee!, dar n-are cine să lucreze, că meseriașii buni îs duși. Iar în vidul ăsta am intrat și eu… …El este doar un exemplu, o întâmplare, nu mai mult poate. Însă raportam întâmplarea aceasta la informația pe care o aveți și dvs. din „Crai”, cum că mulți șomeri nu mai vor să devină operatori de calculator (cred și eu!; după 15 ani, utilizarea computerului nu mai poate fi o meserie în sine), însă pare-se că rămâne constant numărul celor care vor să se facă frizeri/ coafeze și bucătari. Oare câți frizeri pe… cap de locuitor vor fi fiind în județ?!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI