Adeverința

Probabil că deja sunt un ins demodat și cu probleme de adaptare la realități noi. Probabil se întâmplă astfel fiindcă odinioară, când a trebuit (în liceu, facultate, chiar și după), am făcut practică unde și cât a trebuit: în fostul CCH, în fosta IFA, la baza sportivă de la turnul de parașutism, pe șantierul actualei CET, ba chiar și la in, la cartofi și la mere; apoi în sate din jurul orașului Bălți (R. Moldova), la Broșteni, la Solca, apoi la Școala „Ion Creangă” și la actualele colegii „Petru Rareș” și „Spiru Haret”; apoi în presă, ca voluntar…

 

Poate că de aceea am uluit, am consternat deunăzi un student care se ivise aici, la „Crai”, spunându-mi: „Am venit după adeverință de practică!”. Dar ai făcut practică la noi?, l-am întrebat. Și i-am explicat că da, alți studenți veniseră și, mai mult sau mai puțin, făcuseră practică. Ba chiar pe unul, de la Literele sucevene, l-am întristat la început. Își luase tânărul concediu (lucrează undeva în afara Sucevei) pentru a se afla conștiincios, zilnic, la „Crai”; și i-am zis că, din păcate, din cauza programului nostru, nu-l vom putea primi decât în anumite zile… „Dar chiar nu se poate?!!”, insistase studentul despre care înțeleg că s-a prezentat la sigur, la se poate. Nu, nu s-a putut (cum s-a putut, totuși, cu alții, care veniseră la începutul perioadei; ne-am cunoscut, mi-au explicat că nu vor putea participa la toate întâlnirile, le-am sugerat aplicații „pentru acasă”, pentru a rămâne totuși cu câteva idei despre…). Dar s-ar fi putut însă, chiar și pe un tipizat cu antet și ștampilă, să-i dau o adeverință cinstită cu toată lumea cum că nu a făcut practică. Dar eu sunt probabil un ins demodat, iar studentul acela, pe undeva, pe oriunde, să fi găsit deja pe cineva care să-i scrie o adeverință.