Sucevenii cu pașaport, mai numeroși

➢ Se constată și o schimbare a preferințelor solicitanților, aceștia optând cu precădere pentru pașaportul electronic
 

Numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor în județul Suceava a înregistrat o creștere cu 14,2% în al doilea trimestru al anului 2011, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – informează șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (S.P.C.E.E.P.S.) Suceava, comisar-șef de poliție Angela Cleopatra Irimia. Potrivit statisticilor prezentate de ea, în trimestrul II din 2011 s-au înregistrat 8.933 cereri de eliberare a pașaportului, 7.777 fiind preluate la ghișeul serviciului (3.838 electronice, 3.939 temporare) și 1.156 fiind depuse la misiunile diplomatice din străinătate (soluționarea acestora fiind tot de competența ser-viciului), în timp ce în perioada similară a lui 2010, S.P.C.E.E.P.S. a înregistrat doar 7.661 de cereri. “Numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor electronice a înregistrat o creștere cu 56,8%, iar numărul celor pentru eliberarea pașaportului temporar, o scădere cu 12%, ceea ce denotă o schimbare a preferințelor cetățenilor, în favoarea pașaportului electronic”, arată șeful S.P.C.E.E.P.S. Suceava, menționând că s-a constatat o creștere semnificativă a cererilor depuse în luna iunie, respectiv 3.586, față de 2.950 (+626) în iunie 2010. Comisarul-șef Angela Irimia a ținut să reamintească că, “pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a evita aglomerația care se creează în această perioadă a anului, a devenit funcțională programarea on-line, la o singură stație de lucru, rămânând în vigoare și bonurile de ordine distribuite în fiecare dimineață la sediul serviciului”. Totodată, ea face apel la solicitanții suceveni să respecte câteva cerințe în momentul prezentării la efectuarea fotografiei pentru pașaport, întrucât “pentru emiterea pașaportului imaginile trebuie să corespundă unor standarde internaționale”. Potrivit comisarului-șef, articolele de îmbrăcăminte trebuie să fie în tonuri închise, capul trebuie să fie descoperit, coafura fără „țepi”, zulufi, accesorii vizibile (coronițe, fundițe, fluturași etc.), iar părul nu trebuie să acopere ochii. “De asemenea, multe solicitări de pașapoarte sunt pentru minori, în baza procurilor sau declarațiilor emise de autoritățile străine sau de misiunile diplomatice ale României în străinătate. Acestea conțin greșeli cu privire la nume, prenume, data și locul nașterii, nu îndeplinesc condițiile de apostilare sau supralegalizare, fapt care împiedică depunerea cererilor. De aceea, s-ar impune ca persoanele care solicită aceste documente să le citească cu atenție înainte de a le semna și a le ridica de la emitent”, mai atrage atenția șeful S.P.C.E.E.P.S. Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI