Mai mici sau mai mari, cumpărători, clienți suntem cu toții. Și cu toții am observat cum, în timp, au început să cam dispară acele vânzătoare (au fost/sunt și „ei”, însă „ele” dețin ponderea) etalând țâfnă, lentoare, mormăind două-trei silabe, determinându-te să simți imediat că ești, cumva, la mâna lor. Unele, mai puține, s-au privatizat repejor; pe altele, multe, vârsta le-a scos din sistem sau, adaptându-se, au rămas. Desigur, alături de cele care n-au făcut parte niciodată din această categorie a vânzătorilor care par să nu vrea să vândă. Ca și alături de altele, din generații proaspete, care par a nu fi învățat decât cum să te alunge de la raft sau tejghea. Bunăoară cineva remarca deunăzi cum niște mici magazine de legume-fructe din târg pot concura serios piețele de profil. Și nu doar datorită prețurilor, ci și pentru că ți se permite autoservirea; fără sancțiuni țipate, fără trimiteri „la altă masă”, fără riscul de a căpăta, la fundul sacoșei, toate putregaiurile.
L.D. CLEMENT
Altcineva îmi relata însă cum, într-un magazin de încălțăminte, cu ștaif, din care, probabil, nu lipseau camerele de supraveghere, a ochit o pereche ce i s-a părut potrivită. Nu avea însă a o cumpăra chiar atunci și, fără să se ferească, folosind telefonul mobil, i-a fotografiat, pentru a se consulta asupra încălțărilor respective și cu soața. Dar a apărut imediat o grațioasă proteguitoare a imaginii publice a pantofilor care i-a spus cu fermitate că „politica” firmei (care nu era anunțată, de la intrare, cum se mai întâmplă) interzice fotografiatul în magazin. Omul a fost nevoit să șteargă prețioasa imagine a pantofilor, jurându-și însă că nu va mai pune talpa în magazinul respectiv care, se prea poate, funcționează cu frica de șpioni (și căruia i se poate oferi gratis sugestia ca, pentru deplina securitate a produselor, să solicite clienților să-și țină și ochii închiși!). Înțeleg că magazinul a rămas cu politica apărată; însă fără un client!
Comentarii