„Ne-am împăcat cu ideea că vom avea o finanțare și mai mică pe student”

a declarat rectorul Adrian Graur, în contextul în care finanțarea Universității va fi afectată și din cauză că nu vor fi suficienți candidați, poate nici pentru locurile bugetate
 

Adrian GRAUR

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava organizează anul acesta, în sesiunea din iulie, doar admitere pentru studii de licență, nu și la masterate, situație ce va avea impact negativ asupra imaginii universității, ne-a declarat rectorul universității, prof. univ. dr. Adrian Graur: “În sesiunea din această lună organizăm numai admitere la ciclul de licență, pentru că, în conformitate cu strategia stabilită de minister – universitățile nefiind consultate când s-a adoptat o asemenea strategie, deși programele noastre de masterat sunt acreditate de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) – s-a stabilit că cifra de școlarizare la ciclul studii de masterat va fi atribuită după ce se realizează clasificarea universităților. Nu mai discutăm că sunt interpretabile și parte din criteriile care au fost luate în considerare pentru această clasificare, nu avem însă o metodologie care să certifice cum se face această clasificare, nu știm ce pondere au diferiții indicatori în clasificarea respectivă… Vom afla în toamnă”. Rectorul Adrian Graur a precizat că va fi afectat bugetul universității din cauza unui număr și mai redus de studenți în regim cu taxă, toate acestea în condițiile în care, în ultimii ani, oricum, a scăzut finanțarea pe student: „Ne-am împăcat de acum cu ideea că vom avea o finanțare și mai mică pe student, de la 3300 lei pe student echivalent, în 2008, anul acesta probabil doar de 2500, iar la anul, dacă trendul acesta se menține, va fi și mai jos. Toate efectele vor fi asupra calității actului de instruire, a calității vieții noastre a tuturor, până la urmă”. „S-ar putea să fie o problemă cu ocuparea locurilor bugetate” Pentru admiterea de anul acesta, Universitatea oferă 936 locuri fără taxă, la fel ca anul trecut, și 1936 cu taxă, ceva mai puține ca în anul precedent. Ca în fiecare an, cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică: 146 de locuri subvenționate de la bugetul de stat și 743 de locuri în regim cu taxă. Aceasta este urmată de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, care are o ofertă de 157 locuri bugetate și 192 de locuri cu taxă, Facultatea de Ingine-rie Mecanică, cu 128 de locuri fără taxă și 65 de locuri cu taxă. Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur mai spune că s-ar putea să fie o problemă chiar și cu ocuparea locurilor bugetate: „În bazinul nostru de unde recrutăm studenți au luat Bacalaureatul peste 4000 dintre absolvenții de clasa a XII-a și, având în vedere că este Iașiul, care are o pondere semnificativă, că este și Bacăul, s-ar putea să fie o problemă și cu ocuparea locurilor bugetate. Și să nu uităm atracția pe care o exercită universitățile din apusul României sau al Europei”. Rectorul speră, însă, că dezvoltarea universității sucevene din ultimii ani și diversificarea ofertei educaționale să constituie argumente convingătoare pentru ca absolvenți din România, Republica Moldova și Ucraina să aleagă Universitatea “Ștefan cel Mare” pentru efectuarea studiilor universitare. Rectorul Adrian Graur a adăugat că la cele 9 facultăți ale universității nu vor fi specializări noi la studii de licență, iar, din păcate, pentru cele două programe de medicină, care au obținut autorizație de funcționare provizorie, nu se va organiza admitere în prima sesiune, din cauză că nu a apărut hotărârea de guvern care să legifereze autorizarea obținută. Reamintim că au obținut autorizație de funcționare specializările Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare, respectiv Nutriție și dietetică, pentru care în cadrul Universității s-a înființat Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană, care va funcționa în clădirea fostului hotel „Clasic 2”, acum corpul N al USV. Pentru prima sesiune de admitere, înscrierile se vor desfășura în perioada 11-20 iulie, iar probele de concurs vor începe pe 21 iulie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI