Organizatorii competiției sunt Federația Română de Handbal, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț, Asociația Județeană de Handbal Neamț, Primăria municipiului Piatra Neamț, precum și partenerul instituțional – Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din localitate. Tradiționalul eveniment nemțean se încadrează în spiritul sportului pentru toți și are ca scop petrecerea timpului liber în cadru organizat. Copiii cu vârste între 7 și 11 ani participă la un festival de mișcare în care handbalul este atracția principală. Cele 17 echipe aliniate la startul întrecerilor au aparținut județelor Constanța, Galați, Suceava și Neamț. Regulamentul concursului cerea obligatoriu componența mixtă (4+1 – cel puțin o fată în echipa de băieți și invers) într-un efectiv de 8 copii de vârsta școlii primare. Jocurile s-au desfășurat pe grupe, sistem turneu conform tabelei Berger, partida cu două reprize a 15 minute. Rezultatele fiind doar orientative, informative, neîntocmindu-se niciun clasament final. Deviza competiției a fost „Toți jucăm, toți câștigăm!” și a fost respectată tacit și cu înțelepciune, în special de către copii. Timp de patru zile, toți participanții au trăit intens frumoasa sărbătoare a pasiunii lor: jocul cu mingea mică a handbalului. S-a jucat pe două terenuri reduse ca dimensiuni (cam o treime din terenul standard), precum și în sala campusului școlar gazdă. Zona de poartă cuprindea un semicerc cu raza de 5 m, poarta de handbal fiind adaptată, mult mai mică decât cea obișnuită. Aceste dimensiuni, noi pentru ei, le-au creat unor jucători dificultăți de orientare și marcare. Canicula și oboseala primelor jocuri n-au tăiat elanul jucătorilor, ei susținând meciuri palpitante în toate condițiile vremii capricioase din perioada acțiunii: soare, ploaie, vânt puternic și răcoros. Partidele au fost spectaculoase și disputate într-o luptă comună a echipei, ambițiile micuților handbaliști fiind invers proporționale cu vârsta lor. Pentru suceveni a fost o deplasare cu adevărat specială și deosebită prin conținut și misiune. Deși cu câteva ore înaintea plecării au avut de depășit o cumpănă organizatorico-financiară, au reușit să se adune în formația gândită, minimă și completă. Se poate spune că festivalul s-a deschis și încheiat tot cu ei, de la momentul cazării până la jocurile programate. Partida de onoare a fost meciul cu echipa Piatra Neamț 2. Sucevenii au intrat motivați și hotărâți să joace, nu să câștige cu orice preț, ci să-și apere blazonul de campioni naționali. Prima repriză au dominat-o integral, scor 10 la 8. Acțiunea din partea a doua a întâlnirii nu s-a mai legat atât de bine. Portarul sucevean, resimțindu-se clar după o intervenție delicată în prima repriză, a rămas descoperit pe fondul aruncărilor repetate, dar nefructificate ale coechipierilor. Și-au revenit treptat, făcând front comun cu o bună apărare, scorul final: 16 la 13 pentru nemțeni. După această partidă, jucătorii noștri s-au simțit mândri și mulțumiți: au avut meciul festivalului, repriza lor de glorie, jocul de evaluare și autoevaluare a muncii lor de aproape un an. S-au întâlnit totuși cu adversari cu pregătire de trei ani. Atmosfera a fost incendiară, în spirit de olimpiadă și campionat național, cu un arbitraj curat, adevărată lecție de sportivitate oferită celorlalte echipe și numerosului public prezent. Sucevenii s-au confruntat în meci direct și cu colegii lor, prietenii din Ipotești. În urma jocului susținut s-a demonstrat, fără drept de apel, evoluția ascendentă a celor 4 campioni suceveni față de doar unul din echipa adversă, rolul hotărâtor al pregătirii constante efectuate în colaborare cu antrenorul de specialitate al LPS Suceava. Prin ultimul joc din cadrul festivalului, unul la înțelegere, ambele echipe sucevene și-au luat revanșa cu brio în fața gălățenilor, luptând împreună, fiecare câte o repriză. După scorul de 5-3 al celor de la Școala Generală Nr. 3 Suceava, în repriza a doua jucătorii de la Ipotești au preluat ștafeta, încheind meciul cu 8-5 în favoarea sucevenilor. Au fost priviți cu admirație și fairplay încă din meciurile directe, dovedind că sunt o delegație unită și competitivă. Meciurile celor 12 „minihandbaliști” au avut parte de galeria entuziastă a jucătorilor nemțeni ce i-au susținut cu simpatie și sportivitate. Încă de acasă, jucătorii delegați ai Sucevei au simțit că merg aproape la sigur pentru adjudecarea celui mai râvnit titlu special, cel al portarului competiției. Aveau marele as: Denis Caunic, campion național. Coordonatoarea delegației îl supranumește „micuțul Pralea”, și pe bună dreptate. În formă maximă, portarul sucevean a uimit prin intervențiile spectaculoase, dificile și paradele repetate de 7(5) m. S-a evidențiat și ca jucător pe extremă, marcând puncte prețioase, dintre care trei goluri senzaționale: unul dintr-o inspirată combinație inițiată de Emi Muntean și două din acțiune proprie în mare viteză. Monitorizate de profesorii antrenori, jocurile au fost urmărite și vegheate pentru respectarea regulilor și de cei 7 cavaleri ai fluierului. Elevi ai LPS Piatra Neamț, aceștia au asigurat cu succes arbitrajul. Merită menționate cele mai eficiente cupluri de arbitri: Sebastian Stelea – Ioana Popescu și Nend Al-Janadi – Laura Versescu. Și, ca gloria sucevenilor să fie deplină, copiii s-au mândrit cu arbitrul federal Cristian Meliș (18 ani, L.P.S. Suceava). Acesta și-a exercitat funcția proaspăt atestată de către forul abilitat în urma examenului practic din cadrul Campionatului Național de minihandbal. Anterior evenimentului, palmaresul său cuprinde și arbitrajul de la juniori IV. Prestația sa în cadrul festivalului s-a dovedit un model pentru mai tinerii săi omologi nemțeni, un exemplu de fermitate, încredere și profesionalism în lucrul direct cu copiii. Pentru acest tânăr sucevean, zilele festivalului au reprezentat un debut pe mai multe roluri asumate cu seriozitate alături de profesorii delegați: supraveghetor, tehnician, chiar și… „dădacă”. Autoritatea în fața copiilor și-a câștigat-o prin puterea bunului exemplu. „Domnule profesor”, ca formulă de adresare a acestora exprimă totul. „O experiență nemaipomenită! Mi-a plăcut foarte mult să mă implic, nu doar să particip la acest festival. Copiii s-au dovedit foarte cuminți și ascultători. Au pus în valoare tot ce-au învățat, reprezentându-ne pe noi: profesorii antrenori Iulian Dugan, Răzvan Bernicu, prof. Cătălina Loghin și, în ultimul rând, pe mine, Cristian Meliș. Am trăit cu plăcere alături de ei, bucurându-mă pentru victoriile binemeritate și încurajându-i pentru înfrângerile provocatoare. Nu exagerez implicarea și interesul pe care l-am avut, dar pot spune sigur că această perioadă este echivalentul a cel puțin o lună de antrenament cu juniorii I. Nu-mi pare rău și deja îmi doresc să mai particip la evenimente asemănătoare. Experiența a fost deplină, practică și frumoasă, lăsând deoparte unele mici probleme, starea fizică și psihică intens solicitate și resimțite la finalul festivalului”. Momentul festiv al premierii a răsplătit echipele participante, în ordinea alfabetică a județului, fiecare delegație primind premiile și aprecierile. Toți copiii au fost declarați câștigători, primind fiecare câte o medalie, diplomă și dulciuri. Împreună cu jucătorii suceveni, toate cadrele didactice delegate au primit frumosul ecuson personalizat al festivalului prin efortul direct al formatorului județean „Sportul pentru Toți”, prof. Cătălina Loghin. Cheltuielile de cazare, masă și transport au fost în sarcina participanților. „Părinții mei au făcut un sacrificiu financiar ca eu să pot fi prezent alături de fratele meu la această competiție națională. Sunt fericit și bucuros de evoluția mea și mai ales încântat de cum am jucat împreună cu colegii mei. Ne-am simțit excelent, condițiile de cazare și masă fiind foarte bune. Toate echipele au fost puternice din punct de vedere fizic și tehnic. Totuși, noi parcă am avut ceva special prin felul în care ne-am prezentat în jocuri și comportat pe tot parcursul șederii în campus. Alături de prietenii noștri din Ipotești am arătat că suntem o delegație frumoasă, ce știe să câștige respectul și admirația celorlalți copii din țară”, a declarat căpitanul echipei, Ionuț Muntean. „Fetiței mele i-a insuflat dragostea pentru jocul de handbal profesoara de educație fizică și sport. La finalizarea școlii primare a fost desemnată cea mai bună jucătoare. Perspectiva participării la acest mare festival reprezenta prilejul reconfirmării sale și motivația de-a merge mai departe cu pregătirea. Am avut emoții mari și durere în suflet când m-am văzut în ipostaza de a nu-i putea oferi acest lucru din cauza lipsurilor financiare. Era totuși prima selecționată pentru a reprezenta județul. Totul e bine când se termină cu bucuria și reușita copilului. Mulțumesc profesorilor delegați care s-au zbătut aproape cu imposibilul pentru a-i avea uniți pe copiii noștri la această activitate sportivă națională. Recunoștința personală trebuie s-o adresez și domnului primar Ion Lungu, care s-a implicat pentru ca echipa să fie completă, cu rezultatele depline”, a menționat părintele Alexandru Văleanu. „Jucătorii noștri s-au întors acasă «sub scut», fericiți și cu planuri mari de viitor în ceea ce privește pregătirea lor în handbal. Finaliștii din campionatul național și-au confirmat valoarea titlului. Îi așteptăm pe toți la antrenamente începând cu 11 iulie. Activitatea lor constituie un bun exemplu pentru mai micii lor colegi din lotul sucevean, precum și o motivație pentru practicarea acestui atractiv joc de către copiii din toate școlile sucevene”, a precizat profesorul antrenor Răzvan Bernicu de la LPS Suceava. „Prezența delegației sucevene ne-a adus un plus de lumină și dinamism. Au contribuit din plin la atmosfera tonică a stării de bine generale. Calitatea și nivelul tehnic al jocurilor cu siguranță au fost impulsionante. Cinste și mândrie pentru cei care contribuie la formarea lor. Copiii au calea deschisă spre performanța jocului de handbal. S-au implicat cu dăruire și dorință de afirmare. Au stârnit curiozitatea și interesul presei și televiziunii pentru cei nou-veniți în festival, astfel îmbunătățindu-se mult și mediatizarea evenimentului. Sperăm ca bugetul anului viitor să continue și, de ce nu, mai generos să fie pentru că acești copii minunați merită toate eforturile. Ca organizatori ne dorim putere, sănătate și încrederea celor care vor fi prezenți și la edițiile viitoare”, a declarat secretarul general al AJSPT, prof. Lenuța Dabija (DJST Neamț). Ca mulțumirea și satisfacțiile sucevenilor să fie maxime, reprezentanții Sucevei ne-au împărtășit cu mândrie că au fost felicitați telefonic chiar de un reprezentant al FRH, domnul Marian Ungureanu, bun cunoscător al pepinierei minihandbalistice și al performanțelor sportive locale. „Totul a fost minunat. Sărbătoarea festivalului echivalează cu o regală minihandbalistică la care merită să ajungă cât mai multe echipe din țară. Chiar dacă nu s-a stabilit un clasament general oficial, tot timpul am căutat să ne identificăm poziția valorică prin calitatea jocurilor susținute. Ne-am îndeplinit misiunea avută: aceea de a promova o dată în plus munca profesorilor antrenori și pasiunea copiilor din județul nostru pentru acest desăvârșit joc de echipă. Vom aștepta cu nerăbdare an de an, aliniind la startul competiției generație după generație, cultivând spiritul sublim al manifestării. Activitatea integrează perfect nevoia de joc a elevilor noștri cu ingredientele plăcerii, bucuriei și aventurii. Vor avea parte de peripeții, prietenii noi, emulație și socializare, victorii curate, muncite și apreciate corect. Totodată, festivalul are o puternică orientare spre metodologia și didactica educației fizice și sportive la vârsta școlii primare. E un prilej unic de valorificare și încununare a activității sportive școlare și extrașcolare de peste anul școlar, de reconfirmare a rezultatelor olimpiadei și campionatului național. Atragerea spre mișcare și angajarea celor mai mici elevi ai noștri în jocul de handbal își vor arăta roadele în marii campioni seniori ai țării”, a declarat profesoara Cătălina Loghin. Componența delegației sucevene împreună cu evidențierile din cadrul festivalului național: Școala Gen. Nr. 3 Suceava, prof. Cătălina Loghin • Paul Denis Caunic – premiul și titlul special „cel mai bun portar al festivalului” • Ioan Muntean – „cel mai bun coordonator de joc-centru” (la egalitate de voturi ale comisiei tehnice cu câștigătorul nemțean Vlad Forman) • Vlad Niculică – „golgheterul delegației” • Emanuel Tudor Muntean – „cel mai popular sportiv jucător al echipei” • Albert Iulian Vizitiu – „portarul echipei” (prestația sa fiind o revelație pentru coechipieri) • Isabela Matei – „cea mai bună jucătoare extremă stângă” • Paula Lăcrămioara Văleanu – „cea mai bună jucătoare inter stânga” a echipei Școala Gen. Ipotești, prof. Adrian Blezneac • Alexandru Mihăiță Gulei – „golgheterul echipei” • Eduard Emanuel Dura – „cel mai popular sportiv jucător al delegației” • Ionuț Alexandru Stan – „coordonatorul echipei” • Teodor Onofrei – „portarul echipei” • Ioan Dan Petraru – „cel mai bun inter”
Prima parte a vacanței de vară a oferit prilej de bucurie, satisfacții, dar și mare o responsabilitate, însoțită de emoțiile unui debut sportiv. O parte dintre minihandbaliștii lotului sucevean (7 jucători delegați de la Școala Generală Nr. 3 Suceava și 5 de la Școala Generală Ipotești) au reprezentat județul, pentru prima oară în istoricul participării, la Festivalul Național de Minihandbal – ediția a XVI-a, de la Piatra Neamț.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii