Participanții la referendumul organizat la Universitatea suceveană au stabilit:

Rectorul va fi desemnat prin vot secret

În urma referendumului organizat, joi, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, 259 din cele 284 de persoane participante au stabilit că rectorul va fi ales prin vot secret.
 

Rectorul Universității, prof. univ. dr. Adrian Graur, ne-a declarat ieri că i se pare „bună” această formă de alegere, nedorind însă să facă alte precizări. La referendum au fost așteptate circa 371 de persoane, cadre didactice, cercetători și studenți, care au trebuit să se exprime asupra metodei de alegere a rectorului, conform noii Legi a Educației. Cele două posibilități prevăzute de Legea 1/2011 sunt alegerea prin vot direct și secret din partea cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților sau prin concurs public. Referendumul s-a desfășurat între orele 9 și 16, iar președintele secției de votare a fost avocata Liana Pascariu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI