Beteșuguri

Nu, nu asta aș fi vrut să vă scriu azi! Dar tocmai am ascultat mărturisirea cuiva care suna cam așa. Am vrut să lucrez (la o societate de asigurări – dar nu cred că doar ele ar putea fi subiect al acestor rânduri) și, după ce părea că sunt agreat, am mărturisit – adevărul! – că am un beteșug (vizibil, dar care, altfel, nu fusese remarcat). Toată construcția de până atunci, clădită de ambele părți, avea să se năruie. Răspunsul fu cam așa: Nu, nu vă putem accepta astfel, ne-ați strica imaginea. Reacția avea în vedere, totodată, o realitate și o aparență.
 

L.D. CLEMENT

Dintre care înclin să cred că mai curând aparența conta, cum adesea ne-am învățat să înțelegem că aparențele sunt mai importante decât esențele. Pentru validitatea demersului acelei firme, ar fi fost util, poate, să trimită în lume, în căutare de potențiali clienți, persoane care să pară a fi absolut (dacă se poate spune așa…) sănătoase, elegante (adică și înțolite într-o uniformă potrivită unui standard al momentului) și probabil inteligente. De ani de zile, respinsul mi-a dovedit de numeroase ori că este un ins cu mult peste media îndeobște cunoscută și recunoscută a inteligenței și implicării. Câtă vreme are însă un beteșug despre care, cinstit, își îngăduie încă să vorbească, el riscă să conteze puțin spre deloc. În fața celor mulți care, se prea poate, pe dinăuntru să ascundă beteșuguri mult mai mari și chiar o prostie (mai) îndată evidentă. Lecția pe care nu îndrăznește respinsul să o învețe e aceasta: să ascundă, să se prefacă, să mintă. Când o va reuși, va fi un tip OK.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI