„Etnobotanicele”, stârpite prin injecție cu informație

În perioada martie 2011 – iunie 2011, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava va derula Campania de prevenire a consumului de plante etnobotanice ,,Împreună pentru siguranța copilului tău. Parteneriat Poliție – Școală – Familie”.
 

Acțiunea vizează în primul rând responsabilizarea părinților în abordarea fenomenului. În acest sens vor fi organizate ședințe cu părinții în toate unitățile de învățământ sucevene. ,,Nimeni nu își dorește mai mult decât părintele să aibă un copil sănătos, fericit și împlinit. Sunt însă cazuri în care părinții nu dispun de informații suficiente privind pericolele ce pot afecta dezvoltarea copiilor lor. Vrem să ne asigurăm că părinții au suficiente informații cu privire la un fenomen care le poate afecta în mod iremediabil viitorul copiilor. Vrem să ne asigurăm că ne putem baza pe o resursă incomensurabilă în lupta cu drogul: familia. O familie informată, responsabilă, implicată. Numai așa vom putea reuși”, ne-a declarat inspector Ionuț Epureanu. Campania de prevenire va avea două direcții de acțiune: informarea, responsabilizarea și promovarea mesajului preventiv prin intermediul canalelor media (televiziune, presă scrisă și electronică, radio, canale Tv cu circuit închis) și derularea de activități cu participarea directă a grupului-țintă: elevii din clasele VII-XII și părinții acestora. Acțiunile se vor desfășura la nivelul întregului județ și vor fi susținute prin materiale video și de informare cu privire la riscurile și consecințele în plan juridic și medical asociate consumului de plante și substanțe cu efect halucinogen. De asemenea, în cadrul campaniei vor fi organizate întâlniri cu profesorii și cadrele didactice auxiliare și activități comune cu organizații noguvernamentale implicate în promovarea conceptului preventiv, precum Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava sau Asociația Educatorilor Suceveni. În luna aprilie va fi organizată o dezbatere privind tehnici de abordare comune spațiului european cu participarea unor organizații specializate din Bulgaria. Publicul țintă al campaniei este reprezentat de două categorii distincte de persoane: tinerii cu vârsta între 13-18 ani, care prezintă un grad ridicat de victimizare, dar și părinții acestora, care trebuie să conștientizeze pericolul reprezentat de consumul de substanțe psihoactive și rolul pe care îl au în educația anti-victimală a copilului. În prezent, ca urmare a eforturilor comune depuse de instituțiile cu atribuții în gestionarea cadrului de siguranță publică, la nivelul județului Suceava au fost închise toate cele 14 magazine care comercializau astfel de substanțe la finele anului trecut. În municipiile Suceava, Rădăuți și Câmpulung, au fost emise HCL prin care este interzisă comercializarea de plante și substanțe cu efect halucinogen. Cu toate modificările aduse, cadrul legislativ în domeniu nu este unul unitar și rămâne permisiv și interpretativ, oferind posibilitatea proliferării comercializării și consumului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI