Cinste vouă, horodnicenilor !

A venit rândul Filialei Horodnic de Jos a SCLRB să organizeze o activitate culturală. Și-a fost o activitate de excepție.
 

Cine cunoaște viața culturală a acestei localități știe că aici, în această veche așezare bucovineană, au văzut lumina zilei multe personalități ale vieții sociale, culturale sau economice a României. Acum și-au propus să-l cinstească pe-acela care-a fost scriitorul E.Ar. Zaharia cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa. Moderator a fost prof. Petru Bejinariu, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB). Pentru început a lecturat câteva aprecieri despre horodniceni făcute de Vasile Țigănescu, și el fiu al satului, și de Mircea Grigoroviță în scrierile lor. Cuvântul de deschidere a fost rostit de dl Ion Teleagă, referent cultural, iar dl Gheorghe Sbiera, primarul comunei, a prezentat așezarea pe care-o păstorește, sub toate aspectele. A citit și scrisoarea pe care conducerea comunei i-a trimis-o lui E.Ar. Zaharia (pe numele adevărat, Macovei Zaharia) atunci când delegația horodnicenilor s-a deplasat la Sibiu pentru a-i înmâna diploma de cetățean de onoare a comunității horodnicene. Din delegația respectivă au făcut parte: Ștefan Teleagă, viceprimar, prof. Constantin Crăciun, Zaharia Hrișcă, nepotul sărbătoritului, și Ciprian Onica. Despre activitatea lui E.Ar. Zaharia au vorbit profesorii Ion Prelipcean, redactorul-șef al revistei „Obcina literară”, Constantin Crăciun, subsemnatul și Emil Ianuș, directorul revistei „Obcina literară”. Dl prof. Constatin Crăciun a evocat clipele plăcute și interesante petrecute în prezența sărbătoritului atunci când a mers la Sibiu cu delegația horodniceană pentru a-i înmâna diploma. A prezentat apoi mai multe scrisori și plicuri prin care a vrut să demonstreze asistenței corespondența pe care a purtat-o cu E.Ar. Zaharia, dar și să demonstreze cultura deosebită a celui sărbătorit și modul civilizat de adresare față de orice persoană, indiferent de vârstă, sex sau de pregătire. Dl Emil Ianuș a propus ca executivul horodnicean să numească o comisie de intelectuali care să se deplaseze la Academia Română pentru a recupera manuscrisele lui E.Ar. Zaharia, care să fie apoi tipărite pe cheltuiala comunității. Dânsul a sculptat câteva busturi ale unor personalități care s-au ridicat din comunitatea horodniceană, plus bustul lui Eminescu, cu care va amenaja o alee a scriitorilor în incinta muzeului pe care l-a înființat și-l păstorește. Crede că este necesar să se amenajeze în comună, cu concursul autorităților locale, și case memoriale pentru Iulian Vesper și E.Ar. Zaharia. Procedând astfel îi vom cinsti pe acești bravi înaintași ai noștri și le vom duce mesajul prin veacuri prin urmașii noștri. Își oferă serviciile pentru aceasta și crede că se vor mai găsi intelectuali din comună care să ajute la realizarea acestui proiect. Câțiva elevi ai școlii din comună au lecturat fragmente din poeziile scriitorului sărbătorit, multe dintre ele nefiind cunoscute nici de cei prezenți. Este meritul profesorilor de limba și literatura română care au realizat acest moment literar de excepție. Credem că asemenea momente ar trebui realizate și în cadrul școlilor și al Căminului Cultural și, poate, chiar într-o ședință a Consiliului Local, asta numai și numai în intenția de-a sensibiliza consilierii locali pentru a ajuta la realizarea proiectului avut în vedere. Toți cei prezenți au putut admira o expoziție de carte tipărită de Editura „Septentrion”, Editura SCLRB, la care s-au tipărit cărți despre istoricul Bucovinei, despre viața sa culturală și economică, despre personalitățile care s-au ridicat din acest colț binecuvântat al României. Activitatea s-a încheiat la Muzeul „Emil Ianuș” unde, în compania și a unui pahar de vin foarte bun, participanții la manifestare au făcut un schimb de impresii și s-au pus bazale unor noi colaborări pentru realizarea de activități culturale deosebite.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI