Patru tineri din zona Vicov reținuți la începutul lunii în curs, pentru sechestrare de persoană în formă agravantă, și puși în libertate de Judecătoria Rădăuți, cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, au fost arestați, în lipsă, în recursul Parchetului, de Tribunalul Suceava, care a admis cererea procurorilor. La data de 31.01.2011, ora 11.15, Sergiu Schipor, de 21 de ani, Ioan Bahnean, de 24 de ani, Ioan Ilaș, de 25 de ani, toți din Vicovu de Sus, și Alexandru Galan, de 21 de ani, din Vicovu de Jos, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe raza orașului Vicovu de Sus, l-au blocat, pe strada Obcini, pe Constantin Schipor, de 24 de ani, aflat la volanul mașinii personale. Sergiu Schipor l-a tras pe acesta din autovehicul, l-a lovit cu o rangă în zona membrelor inferioare și, împreună cu Ioan Bahnean, l-au urcat forțat în autoturismul cu care se deplasau, pe bancheta din spate. Apoi l-au luat la o plimbare de circa o oră, „răpitul” fiind recuperat ulterior de Poliție, după un banal blocaj auto, în trafic. Cei patru nu au spus anchetatorilor ce i-a determinat să recurgă la gestul lor; însă, din câte se pare, încercau să-l sperie pe Schipor pentru a-și recupera o datorie de afaceri, rezultată din traficul cu țigări. În momentul de față ei se află în arestul IPJ Suceava fiind pasibili de închisoare de la 7 la 15 ani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii