Partea vătămată a declarat că a fost apelată pe telefonul fix de o persoană de sex feminin, care s-a prezentat ca fiind nora sa, solicitându-i să-i cumpere mai multe cartele de reîncărcare și determinând-o să-i transmită codurile de reîncărcare. În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificată ca fiind suspectă de comiterea faptei Mihaela Timofticiuc, de 22 de ani, din comuna Vulturești, județul Vaslui, iar în baza probelor administrate, s-a solicitat și obținut efectuarea unei percheziții la domiciliul acesteia. Actul procedural s-a derulat joi, ocazie cu care au fost identificate mijloace de probă (8 telefoane mobile și înscrisuri, printre acestea din urmă numărându-se și un carnețel conținând codurile de reîncărcare transmise de „soacră”). Într-un final, s-a dispus începerea urmăririi penale față de Mihaela T. și totodată s-a emis ordonanță de reținere, după care, în baza probatoriului administrat, a fost prezentată la Judecătoria Fălticeni, instanța de judecată dispunând arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile a acesteia sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. Tânăra a fost introdusă într-o celulă a arestului IPJ Suceava.
La data de 29.01.2011, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată de Elena M., de 74 de ani, din comuna Boroaia, despre faptul că, în două zile succesive, 28 și 29.01.2011, a fost victima infracțiunii de înșelăciune, fiindu-i cauzat un prejudiciu de 2.800 de lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii