Program de lucru

O fostă colegă de facultate (iar apoi și de breaslă, fiindcă o vreme a lucrat la un post de televiziune din Chișinău) a fost purtată de valurile vieții (deși e pe jumătate basarabeancă, pe jumătate bulgăroaică) în Israel, unde o știam în ultimii ani. Dar iată că se pare că, deși acum, după soț, poartă un nume foarte slav (e și mămică!), intenționează să revină pentru o vreme în țara în care și-a făcut studiile universitare. Situație în care lansează un mesaj/o întrebare către mai mulți cunoscuți. Pe scurt: „Am următoarele nelămuriri în legătură cu grădinițele de stat românești: Ce înseamnă program de lucru normal?, Ce înseamnă program de lucru prelungit? (…) M-ar interesa, de fapt, care este ora maximă la care pot să-mi iau copilul seara”.

 

Chestiunea ar fi foarte simplă dacă, la noi, n-ar fi destul de complicată. E clar că femeia nu capătă o slujbă suficient de plătită cât să-i dea acces către o grădiniță privată, de aceea caută una mai ieftină (cele de stat nu sunt gratuite, ci doar mai ieftine). E aproape clar că viitoarea angajată din România va avea un program de lucru de cel puțin 10 h/zi (chiar dacă în contract va fi scris 8 h/zi), dificil de armonizat cu cel al grădiniței cu program prelungit, făcut mai curând pe potriva copiilor unor bugetari care lucrează până la h 16 punct. Unde mai pui că sunt din ce în ce mai multe firmele (ba și instituțiile) care, dacă se încumetă să angajeze mame cu prichindei, le pun în vedere foarte clar că programul de lucru nu este pentru „plimbări” la grădiniță, la dispensar, la farmacie, acasă etc. (ca în Occident – unde sunt alte lefuri și alte grădinițe). Asta dacă, totuși, le angajează. Și poate că încă mai sunt și alte aspecte de luat în seamă. Așa că mă întreb: Va căpăta fosta colegă suficiente informații/argumente cât să revină în România? Sau: Ce i-o fi de cap de se vrea în România?!