Prezența lui Spiru Haret în perimetrul fălticenean

– câteva reflecții asupra traseului copilăriei și vieții savantului la 160 de ani de la naștere – La 14 februarie 1851, la Iași, s-a născut în familia lui Costea Haret primul fiu, Spiru, viitorul om de știință. Tatăl se mută la „giudecătoria” Dorohoi, unde copilul urmează clasa întâi și parțial clasa a II-a, continuând la Iași, din 1860, cursul primar la școala din mahalaua Sărărie. Învață cu „tata Săvescu” tainele cărții, iar în vacanțe vine la Fălticeni, mai bine zis la Bogdănești, unde tatăl ocupase funcția de notar (1862-1867), locuind în casa unde se află clădirea școlii vechi, înființată în 1858 (D. Balan, Din istoricul învățământului primar în județul Baia, 1933).

 

Spiru, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei, rămas orfan de mamă la 14 ani, va simți datoria față de frați, pe care îi va lua în capitală „urcându-i în careta poștii, iar după două săptămâni de drum ajung la București”, ajutându-i cu banii câștigați din meditații. Copilăria s-a sfârșit brusc și a rămas de domeniul trecutului, la Bogdănești. În semn de omagiu pentru cel ce a devenit ministru, în perioada 1900 –1924, școala din Bogdănești, construită în 1910, s-a numit „Spiru Haret”, iar la sărbătorirea a 140 ani de școală în localitate, s-a revenit la titulatura Școala „Spiru Haret” (adresa Școlii Bogdănești către Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, p. 46 în Bogdănești, trăire ortodoxă și învățământ românesc, autori Maria Holban și Florentin Loghinoaia). Destinul l-a purtat de pe meleaguri moldave ca bursier la Liceul „Sfântul Sava”, apoi ca student la Universitatea București, unde-și ia licența în matematici în 1874, la 23 de ani. Traseul intelectual se completează în capitala Franței: licențiat în matematică în 1875, apoi în fizică, 1877. Ascensiunea lui este solidă și spectaculoasă. Reîntors în țară, devine membru corespondent al Academiei Române în 1879, iar în 1892, membru al Academiei Române. Înclinația către știință se completează cu cea de instruire și educație școlară. Devine inspector al școlilor, secretar general al ministrului, iar în această calitate este prezent și la Fălticeni, în 1883, unde la Gimnaziul ,,Alecu Donici”, ca inspector general al școalelor, controlează desfășurarea examenelor de clasa a patra „cerând să fie examinați în fața sa, de către profesori, trei elevi din ultima clasă în ordinea clasificării” (D. Balan, op. cit., p. 27). Devine ministru al Instrucțiunii Publice timp de aproape zece ani, devotându-se școlii, reformând învățământul primar și secundar și reorganizându-l prin valoroasa Lege a Învățământului din 1898. Performanțele anilor de ministeriat 1897–1899, 1901–1904 și 1907–1910 au impus un curent de înnoire calitativă, haretismul. Apostol și luminător de o mare modestie, a fost un călător neobosit pe drumurile țării, considerând că performanța în învățământ este calea și șansa revigorării economiei, administrației și culturii românești. Minte lucidă și pătrunzătoare, a adăugat preocupărilor de mecanică celestă din tinerețe, pe cele de mecanică socială. Știința de carte a devenit preocupare majoră. Școlile rurale au sporit și sub raportul noilor construcții școlare, 2343 în timpul ministeriatului său. A dispus editarea manualelor școlare de către minister pentru a le face mai ieftine și accesibile. A transformat învățătorul în educator și chiar în apostol, reorganizând și școlile normale, pe care le-a îndreptat spre practică, accentuând slujirea nevoilor naționale, sociale și economice românești. „Vă rămâne să mențineți locul înalt pe care l-ați câștigat singuri în fața lumii” – cuvânta Haret în 1904 la Congresul de la București. Lecția de mare european a lui Haret se concentrează în Mecanica socială, 1910. El a transformat învățătorul din simplu slujbaș în element activ al comunității. Veșnic activ, cutreierând modest satele cu trăsura, conștiincios, serios, exigent, în corespondență cu oamenii școlii, a atras animatori din rândul scriitorilor și oamenilor de cultură precum M. Sadoveanu, G. Coșbuc, Al. Vlahuță, Șt. O. Iosif, O. Goga, A. Gorovei, prin care ținea legătura cu lumea satelor. Încurajează pentru uzul școlar apariția unor opere literare precum România pitorească, Din trecutul nostru, Pictorul N. Grigorescu, de Al Vlahuță, Din zile mari de Șt. O. Iosif, Războiul de neatârnare, G. Coșbuc, a unor opere muzicale pentru serbările școlare compuse de Gavril Musicescu sau D. Kiriac, și tot pentru educația estetică se cumpără pânze de N. Grigorescu, încurajând arta și culegerile de folclor. Prin metoda personală de a cunoaște capacitatea oamenilor școlii, Serafim Ionescu, bucureștean școlit la Lausanne, a fost numit institutor și revizor școlar la Fălticeni. Haret a prețuit și încurajat marea revistă de folclor, Șezătoarea, ce a făcut epocă la Fălticeni. Un institutor haretist, Vasile Costăchescu, a activat la școlile din Pleșești sau Fălticeni mândru de familia învățătorilor lui Haret – ai noștri ca brazii – așa cum îi plăcea să spună. Ministrul n-a cunoscut din birou viața școlii, ci din concretul în care a trăit. Costăchescu a consemnat în Istoria orașului Folticeni: „Datorită marelui istoric N. Iorga și în veciu neuitatului ministru de instrucție și culte Spiru Haret, în ziua de 31 august, 1908, în cadrul unei pioase și înălțătoare serbări la care a luat parte și regretatul ministru, prețiosul odor, dat la iveală, s-a așezat înăuntrul bisericii, lângă mormântul Voevodului Petru Rareș și a soției sale” – citându-l pe Gh. T. Ionescu din Serbarea de la Probota. La Baia, în 1904, învățătorul Nicolae Stoleru ținuse o lecție practică la care a asistat marele Haret ce l-a felicitat ca model de moralitate și hărnicie. Ministrul s-a bazat pe un corp învățătoresc de elită: Serafim Ionescu, Mihai Lupescu la Broșteni și Bogdănești, Al. Vasiliu la Tătăruși, I. Ferăsuariu și N. Stoleru la Baia, Gh. Cardaș la Drăgușeni, V. Radovici și V. Costăchescu la Pleșești, S. Mihăilescu la Giulești, V. Tomegea la Boroaia, Gh. Rădășanu la Bogata. Chiar înființarea Școlii Normale „Ștefan cel Mare” la Fălticeni și activitatea lui Virgil Tempeanu sunt tot un ecou haretist. Afluxul de reviste adresate satului și în special încurajarea revistei de folclor Șezătoarea au fost inițiative ale ministrului. O adresă a lui Haret este edificatoare: „…în bugetul Casei Școalelor este prevăzută suma de o mie de lei pentru revista Șezătoarea…”. Ultimul drum: 17 decembrie 1912, zi de doliu național, condus de o mulțime imensă, îndoliată și recunoscătoare. Destinul în posteritate? Reeditat, citat, prețuit (N. Iorga la Congresul învățătorilor din 1907: „Când vă vorbesc despre el, în semn de respect, sculați-vă în picioare”). În decembrie 1922 este comemorat la catedrala din Fălticeni ca fiu al județului nostru. Imortalizat statuar în marmoră de Carrara la București în 1935 de sculptorul Ion Jalea, imaginat metaforic de Constantin Brâncuși ca o simplă fântână, ca izvor de apă vie, prezent în monumentul din fața școlii de la Bogdănești pe stâlpul înalt de 5 metri, cu două pagini de carte, gândit de regretata Ioana Nistor, Spiru Haret a revenit și pe frontispiciul școlii Bogdănești, pe care a înnobilat-o cu sânge albastru (Doina Cernica în Crai nou, 1998). Mai mult, drumurile terestre s-au completat cu cele celeste. Și aceasta, datorită recunoașterii meritelor științifice ale savantului care este autorul mai multor lucrări de astronomie. Teza de doctorat pregătită la Paris: Asupra invariabilității axelor mari ale planetelor, 1878, îi asigură recunoașterea ca primul astronom teoretician român din secolul XIX. Din 1976, când s-a cartagrafiat fața nevăzută a Lunii, o formațiune lunară a devenit Circul Haret; la 125 de ani de la nașterea savantului, comunitatea științifică internațională a dat numele său unui crater pe Lună. Spiru Haret ne veghează din craterul lunar cu diametrul de 29 km și coordonatele: 59 grade latitudine sud și longitudine 176 grade vest, în partea lunară invizibilă, din apropierea Polului Sud al Lunii. Era primul român care anunța valoarea, confirmată mai apoi, a școlii românești de matematică, fizică și astronomie. Tânărul doctor în știință dovedise că orbitele descrise de planete nu sunt tocmai stabile, ci suferă variații în timp seculare, că nu este o stabilitate absolută, că perturbațiile de ordinul trei ale semiaxei mari conțin termeni seculari, adică termeni ce variază proporțional cu T, deci o instabilitate a sistemului solar. Drumurile mari ale omului Haret de la Pământ la marginea Universului îi asigură nemurirea. Savant, matematician, astronom, fizician, sociolog, organizator al învățământului, autor, promotor al culturii, cetățean, politician, patriot, spirit modern și european, a considerat școala ca centru viu și vital al societății iar știința ca o formă majoră de motivație. De aici pornesc toate drumurile iradiind din terestru în celest și de aceea haretismul este exemplu de energitism, activism și dăruire, iar Spiru Haret – chintesență de românism și spirit european. Profesor SORIN GAFENCU Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni