Primăria municipiului Suceava și Banca Transilvania organizează concursul cu premii „Plătește-ți cu cardul taxele și impozitele locale”. Oferta este valabilă pentru intervalul 1 februarie – 31 martie 2011, contribuabilii care își vor onora obligațiile pe această cale urmând a fi premiați, prin tragere la sorți, cu premii oferite de unitatea bancară. Fondul de premiere este de 2500 de lei, cei 10 fericiți câștigători urmând a primi, în funcție de mărimea contribuției la vistieria comună, între 500 și 250 de lei. În competiție pot intra atât persoanele fizice, cât și cele juridice. „Este un lucru binevenit, câștigătorii putând, astfel, să-și recupereze taxele plătite la primărie. Dorim ca sucevenii să se obișnuiască cu plata cu cardul și sperăm ca, pe această cale, să putem încasa cât mai mult la bugetul local, să creștem gradul de colectare a taxelor și impozitelor”, subliniază ocupantul fotoliului din Areni. Tragerea la sorți este anunțată pentru 11 aprilie 2011, angajații Primăriei și cei ai Băncii Transilvania neputând să se înscrie în cursă.
„Sperăm ca, pe această cale, să putem încasa cât mai mult la bugetul local, să creștem gradul de colectare a taxelor și impozitelor”, subliniază primarul
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii