Echipa de volei masculin juniori I a LPS Suceava a încercat cu două etape înainte de finele sezonului regulat să încheie conturile în ceea ce privește echipele calificate la turneul semifinal. După victoria meritată și în același timp surprinzătoare în fața liderului VCM LPS Piatra Neamț, tinerii voleibaliști suceveni au fost hotărâți să câștige la CSȘ Toplița, pentru a confirma acest lucru. Calculele de acasă, ca de obicei, nu s-au potrivit cu cele de la fața locului și LPS Suceava a pierdut cu 2-3 partida cu gruparea din Toplița. Sucevenii au condus cu 2-0 la seturi, pentru ca apoi să le piardă pe următoarele trei, și pe fondul unor erori grave de arbitraj. “Acest meci de la Toplița este unul care va trebui ținut minte. Deși am avut 2-0 la seturi, am pierdut cu 2-3, pentru că așa este în volei și în pofida arbitrajului potrivnic trebuie să te concentrezi pe obiectivul final. Înfrângerea noastră ne ambiționează în perspectiva meciurilor ce vor urma, pentru că știm că suntem mai buni. Meciul decisiv pentru noi va fi cel cu CSȘ Toplița, din sala LPS Sucea-va, acolo unde sperăm să ne descurcăm mai bine”, a declarat antrenorul echipei de volei masculin juniori I a LPS Suceava, Vasile Moșuc. Pentru LPS Suceava în meciul cu CSȘ Toplița au jucat: Cosmin Buliga, Alexandru Nistor, Alin Tcaciuc, Marius Gontariu, Adrian Tătărușanu, Claudiu Locovei, Alexandru Scurtu, Răzvan Pricop, Răzvan Moroșan, Florin Viziteu și Tudor Popescu.
Volei masculin, juniori I
Într-o partidă contând pentru Seria A a Campionatului național, CSȘ Toplița – LPS Suceava 3-2 (-16, -20, 20, 10, 13)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii