Agendă uitucă

Comisia europeană publică de mai mulți ani un calendar școlar care, editat în trei milioane de exemplare, este distribuit, la simpla cerere și în mod gratuit, elevilor din Europa care îl solicită. Ediția pentru 2011-2012 a iscat însă un scandal, explozia provocând-o Christine Boutin, președintele Partidului Democrat Creștin din Franța, fost ministru în cabinetul de la Paris. Ea condamnă tehnocrația bruxelleză deoarece paginile calendarului omit sărbătorile creștine, dar nu uită principalele sărbători iudaice, musulmane, hinduse sau sikh. Nu lipsesc din dicționar sărbători precum Yom Kipur, Aid-el-Kebir, Janmâshtami, Baisakhi etc., dar lipsesc Paștele și Crăciunul creștine.
 

Dumitru TEODORESCU

„Cum să pretinzi că instruiești pe tineri despre Uniunea Europeană, negând religia care a contribuit atât de mult la impulsionarea acestei construcții, la încercarea de a da viață unității Națiunilor?”, cu referire, desigur, la Europa. Se propune, în consecință, retragerea de pe piață a agendei editate pentru acest an, cea pentru anul următor trebuind să menționeze în mod explicit sărbătorile creștine. Acestui protest i s-au adăugat ulterior altele, venite din Portugalia, Spania, Germania, Anglia, Belgia ș.a. Despre ușurința cu care tehnocrații Uniunii Europene trec peste lucruri fundamentale care țin de religie, în general, și de cea ortodoxă, în special, a vorbit, la Adunarea Eparhială de la sfârșitul lui ianuarie, și ÎPS Pimen, eparhul (și nu exarhul, cum din greșeală s-a cules, într-un articol recent apărut în ziarul nostru – x în loc p –, motiv pentru care cerem iertare) Sucevei și Rădăuților. Referindu-se la calitatea unora dintre orele de religie din școala noastră, ierarhul făcea referire la „case mai mari”, deloc atente, iată, la ce pun sub ochii tinerelor generații, care „nu au voie să nu știe” cât de mult a însemnat creștinismul pentru construcția spirituală a vechiului (și exemplarului) continent.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI