Și-a sechestrat nevasta și pe călugării în fața cărora trebuia să jure că nu mai trage la rachiu

Sorin Rotaru, de 47 de ani, din Suceava, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal și folosirea fără drept a unei arme de foc neletale.
 

Enunțul este palid și rece comparativ cu întâmplarea, comico-tragică de-a binelea, care a dus la această consecință. Sătulă probabil de bețiile soțului, nevasta lui Sorin Rotaru s-a hotărât să-l facă pe aceasta să jure în fața preoților că n-o să mai bea, măcar o bucată de vreme. A chemat vineri seara doi monahi de la Brusturi, județul Neamț, unul în vârstă de 51 de ani și celălalt de 76 de ani, și împreună cu o cunoștință – Marinela B., de 47 de ani, și-a așteptat consortul în garajul din demisolul blocului în care locuiesc, pe strada Mărășești. Acesta a venit în jurul orei 20, beat și deloc încântat de ideea de a jura pe băutură. S-au luat la ceartă rău de tot, Sorin Rotaru altoindu-și nițel nevasta de față cu călugării. Din ce în ce mai furios, acesta a pus mâna pe pistolul cu gaz pe care îl deține legal și a tras trei gloanțe în podeaua garajului. Sub amenințarea pistolului, le-a ținut pe cele două femei și pe monahi în garajul închis. Cei patru au stat sechestrați aproximativ o oră, până când, anunțați de pe un telefon mobil, au venit polițiștii. „La fața locului, garajul a fost găsit închis, iar în interior un bărbat violent profera injurii și amenințări. După mai multe somații ale polițiștilor, a fost identificat și imobilizat R. Sorin, de 47 ani, din municipiul Suceava, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Asupra sa a fost găsit un pistol cu gaze și un încărcător cu șase cartușe, deținute legal. În garaj se aflau mai multe persoane, respectiv R. Maria, de 46 ani, B. Marinela, de 47 ani, din localitate, S. Iacob, de 51 ani și N. Vasile, de 76 ani, ambii monahi la o mănăstire din comuna Brusturi, județul Neamț. Aceștia erau speriați și au declarat faptul că au fost ținuți cu forța în garaj din jurul orelor 20.30 de R. Sorin și amenințați cu pistolul. Au precizat, de asemenea, că acesta a agresat-o pe R. Maria și că a tras trei focuri de armă în podeaua garajului”, scrie în nota informativă a IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI