Vineri dimineața, la ora 7.51, a sunat alarma la ISU Suceava după izbucnirea unui incendiu la gospodăria lui Constantin B., din comuna Vama, strada Molidului. Au fost trimiși acolo pompierii Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, care au găsit arzând acoperișurile bucătăriei și adăpostului de animale, pe o suprafață de aprox. 180 mp, cu pericol de extindere la casa de locuit și vecinătăți. La 10.10 treaba era terminată, dar acoperișurile au fost distruse de foc, făcându-se scrum și vreo 2 tone de furaje, obiecte de tâmplărie din PVC și instalația electrică. Pereții și tavanul anexelor, precum și două uși s-au degradat de asemenea. Cauza – jarul provenit de la coșul de fum deteriorat. La ora 12,37 intra în misiune echipajul SMURD al ISU Suceava chemat să dea primul ajutor în cazul unei femei de 60 de ani. Maria G., în timp ce se deplasa pe bdul George Enescu, în zona farmaciei „Centrofarm”, a suferit un traumatism cranio-cerebral, lovită fiind de un țurțure de gheață. După monitorizarea funcțiilor vitale și pansarea plăgii suferite, ambulanța SMURD a transportat victima la secția UPU a Spitalului Județean pentru investigații mai ample. Două autospeciale cu spumă ale Detașamentului Fălticeni, împreună cu militarii, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie de pe str. 2 Grăniceri din localitate, eveniment anunțat la ora 15.12. În mai puțin de 40 de minute focul era stins, dar au ars construcția din lemn, în proporție de cca. 80%, pe o suprafață de 40 mp, uneltele de tâmplărie, materiale textile și două motoferăstraie. Cauza – coșul de fum deteriorat. La Siminicea, la un incendiu anunțat la ora 23, au plecat militarii Detașamentului Suceava, ajutați fiind acolo de lucrători ai SVSU din localitate. Luase foc un VW Passat aparținând lui Sergiu P. din localitate. În garajul în care era autoturismul în flăcări se afla un Ford, iar alături, alte două garaje cu mașini în ele, așa că treaba n-a fost atât se simplă. Sursa de propagare a incendiului, respectiv Passatul, a trebuit localizată și stinsă rapid, dar cu mare grijă, ceea ce s-a și întâmplat până la ora 0.15, când pericolul a fost înlăturat. Autoturismul incendiat a fost distrus aproape complet, din cauza, se pare, a unui scurtcircuit produs de un conductor defect al părții electrice. Abia începea o altă zi că alarma a sunat din nou, la ora 1.30, la Detașamentul de Pompieri Rădăuți. Ardea o bucătărie de vară de pe strada Pajiștei din localitatea Dornești. A fost stins incendiul în ceva mai mult de o oră, acesta fiind provocat de fierbințeala unui burlan metalic neprotejat termic.
Vineri, 28 ianuarie, a fost cu adevărat o zi de foc pentru pompierii militari suceveni, chemați să intervină cu autospeciale de stingere sau cu echipajul SMURD la un număr de cinci evenimente. Un al șaselea s-a petrecut în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, imediat după ora 1.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii