În perioada 21-26 ianuarie s-au desfășurat practic mai multe acțiuni ce țin de continuarea unui proiect al UNICEF – Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS), partener Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, ce are ca obiectiv îmbunătățirea accesului la informație și prevenirea abandonului școlar în comunitățile afectate de inundații. Școlile sucevene prinse în proiect sunt cele din localitățile Arbore, Pătrăuți, Milișăuți – Bădeuți și Gura Solcii. În aceste unități școlare s-au desfășurat în perioada menționată mai multe activități, în urma cărora elevilor identificați în prealabil că s-ar putea lăsa de școală au fost „tentați” în fel și chip să se mai gândească înainte de a face aceasta. În școlile pomenite au fost evaluați ca fiind în această situație un număr de 170 de elevi care au acumulat un număr mare de absențe, au o situație financiară precară, au probleme de sănătate, au mai lăsat școala și altădată, stau departe de școală și n-au mijloc de transport. În ideea că pot lupta împotriva abandonului școlar, partenerii în proiect au organizat pentru copii concursuri de desen, de eseuri, ateliere de lucru, carnaval, piese de teatru, toate încheiate cu cadouri pentru participanți, constând în rechizite, dulciuri și fructe. Au contribuit la aceste evenimente cu prezența și implicarea efectivă caricaturistul Mihai Pînzaru-PIM, pictorul George Ostafi, acesta și în calitate de reprezentant al Muzeului Bucovinei, Ileana Iacob, din cadrul Compartimentului de prevenire a criminalității al IPJ Suceava, inspectorul IȘJ Tatiana Vântur. Un proiect identic s-a derulat și în anul 2009, cu succes spun cei care l-au implementat. Cel aflat în desfășurare a început în noiembrie 2010 și va dura până în august 2011. Abandon școlar în scădere Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava au declarat la începutul acestui an că abandonul școlar în județul Suceava este în scădere. Din circa 81.950 de elevi înregistrați în anul trecut școlar în clasele I-X, cam 300 au renunțat la școală, respectiv 54 de elevi aflați în clasele I-IV, 138 de copii din clasele V-VIII și 108 elevi din clasele a IX-a și a X-a. Majoritatea celor care abandonează școala sunt copii de romi, dar aceștia nu dețin exclusivitatea, cât timp sărăcia începe să nu mai țină cont de culoarea pielii.
DGASPC Suceava este parteneră într-un proiect al UNICEF ce intenționează să scoată din cap copiilor din zonele afectate de inundații ideea de a abandona școala > Doar 300 de elevi din clasele I-X au renunțat la studii în anul școlar 2009 – 2010
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii