Legislația pentru alegerile locale ar putea fi modificată

> Se propune alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, la fel ca președintele Consiliului Județean > Și viceprimarul ar trebui ales în mod direct, ceea ce ar evita înțelegerile de culise dintre reprezentanții formațiunilor politice
 

Membrii Comisiei pentru administrație publică din Senat ar putea să dezbată, chiar săptămâna viitoare, propunerea de modificare a legislației pentru alegerile locale, a declarat, miercuri, senatorul PD-L de Suceava, Tiberiu Prodan, care este membru al acestei comisii. „Vom da apoi o formă finală, acceptată de toți membrii coaliției de guvernare”, a spus parlamentarul sucevean. Potrivit lui Prodan, propunerea ca primarul să fie ales în urma unui singur tur de scrutin este o dorință a majorității populației, care vrea ca primarul să fie ales la fel ca și președintele de Consiliu Județean. „S-a constatat, din studii, că peste 80 la sută dintre primarii în funcție sunt cei care obțin cele mai multe voturi în primul tur de scrutin. Asta este dorința alegătorilor. S-a constatat însă că în al doilea tur, când se fac coaliții și diverse înțelegeri între partide, se schimbă rezultatul primului tur”, a spus Prodan. Totodată, el a precizat că și alegerea viceprimarului ar trebui să fie făcută în mod direct, de alegători. „S-a constatat că, în 90 la sută din cazuri, viceprimarul provine dintr-o formațiune mică, dar care dă numărul de voturi necesar pentru obținerea majorității în Consiliul Local”, a spus senatorul PD-L, care consideră că alegerea primarului într-un singur tur de scrutin și alegerea viceprimarului prin vot direct ar veni în sprijinul comunităților locale și ar evita înțelegerile de culise între formațiunile politice. El a subliniat că în localitățile unde primarul este de altă culoare politică decât viceprimarul se creează disensiuni atât în Consiliul local, cât și între primar și viceprimar. Prodan a mai declarat că nu se poate risca poziția primarului dintr-o localitate din cauza viceprimarului. El a spus că viceprimarul ar putea fi ales pe listă separată sau în tandem cu primarul. „Ideea este ca viceprimarul să fie ales prin vot direct și nu prin hotărârea consilierilor”, a conchis senatorul PD-L.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI