Președintele Colegiului Medicilor Dentiști

„În spatele oricărei sesizări venite din partea pacientului stă un alt medic”

> În ultimii 20 de ani numărul dentiștilor din județ s-a triplat > În perioada 12 – 14 februarie vor avea loc alegeri la Colegiul Medicilor Dentiști
 

Puțini sunt pacienții care s-au plâns anul trecut de serviciile medicale oferite de stomatologii suceveni. Cel puțin așa susține dr. Ioan Costea, președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Suceava, care ne-a explicat că, spre deosebire de alte județe ale țării, stomatologii suceveni au reușit să creeze relații bune, de-a lungul anilor, cu pacienții lor. Așa se face că „nemulțumiții sunt cazuri izolate”. Șeful dentiștilor a punctat un aspect oarecum evident, care are la bază animozitățile și concurența între colegii aceleiași bresle. „În spatele oricărei sesizări venite din partea pacientului stă un alt medic”, ne-a declarat doctorul Costea, argumentând că în sesizările scrise ale pacienților se regăsesc termeni de specialitate care nu sunt la îndemâna oricui. „Adică pacienta Silvica se duce la medicul x, iar medicul începe să-i spună: Vai, doamna Silvica ce v-a mai făcut colegul x. Unii pacienți mușcă, alții își văd de treabă”, a explicat președintele Colegiului Medicilor Dentiști, adăugând că „majoritatea pacienților sfătuiți realizează miezul problemei” și găsesc o cale amiabilă de împăcare cu medicul acuzat”. Concurența între stomatologi este extrem de acerbă. Dacă în anul 1990 în Suceava activau puțin peste 100 de stomatologi, acum în județ sunt 350 de dentiști. Altfel spus, în 20 de ani, numărul stomatologilor din județ aproape că s-a triplat. Ioan Costea ne-a informat că jumătate din numărul total al dentiștilor își desfășoară activitatea în municipiul Suceava. „Imediat după terminarea studiilor, medicii își deschid cabinetele în orașele județului, din considerente financiare. Eu aș fi vrut să avem o mai bună acoperire a județului, mai ales că Suceava este atipică. Foarte mulți tineri de la sate sunt plecați la muncă în străinătate și își ajută familiile rămase acasă”, ne-a spus medicul stomatolog, vrând să evidențieze că și în mediul rural sunt oameni cu situații financiare bune. „Medicii stomatologi sunt o forță !” Președintele Ioan Costea a adăugat că, având în vedere numărul lor, medicii stomatologi reprezintă o forță de care „factorii locali ar trebui să țină mai mult cont”. „350 de stomatologi înseamnă 350 de DA”, a completat doctorul, spunând că, la ultimele alegeri organizate în SUA, unul dintre senatori a beneficiat de susținerea, inclusiv financiară, a stomatologilor, care s-au asigurat astfel că factorii de decizie nu le vor modifica legislația. Medicul a mai spus că și-ar dori ca reprezentanții administrației locale și județene să-i angreneze pe stomatologi în unele acțiuni pe care le organizează. Dr. Ioan Costea ne mai informează că, în perioada 12 – 14 februarie, dentiștii suceveni își vor alege un nou președinte al Colegiului. „Inițial vom organiza un concurs pentru ocuparea unui loc în Consiliul Județean al Colegiului. Structura are 12 locuri. Apoi membrii Consiliului Județean vor desemna președintele”, a spus dr. Costea. Medicul Costea, care ocupă funcția de președinte al Colegiului încă din anii ’90, se va înscrie și de această dată în cursa pentru ocuparea unui loc din Consiliul Județean al Colegiului. „La noi se fac alegeri din patru în patru ani. Vrem să continuăm programele pe care le desfășurăm împreună cu medicii de la Iași și Neamț”, a precizat stomatologul. Dr. Ioan Costea se bucură că un vechi vis al său, și anume înființarea unei facultăți de medicină sub tutela Universității „Ștefan cel Mare”, pare să prindă contur. El a dat ca exemplu Franța, unde există astfel de facultăți în orășele mici. „Înființarea Facultății de Medicină la Suceava ne va aduce doar beneficii. Pe de o parte, studenții care studiază acum la Iași vor rămâne la Suceava și nu vor mai fi nevoiți să plătească drum și cazare și, pe de altă parte, medicii ar putea să profeseze apoi în județ”, a conchis dr. Ioan Costea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: