Evenimentul, aflat sub egida Fundației pentru Poezie „Mircea Dinescu”, este organizat la Suceava cu sprijinul Consiliului Județean, prin Centrul Cultural „Bucovina”, care ne informează că „Mircea Dinescu își lansează ultimul volum de poezie (am spune, totuși, că doar cel mai recent; deși, în glumă, autorul și-a numit aceste scrieri „poeme postume” – n.n.), alături de un CD cu cântece și versuri din volum, puse pe muzică și cântate chiar de autor și, bineînțeles, vinul din producția proprie, cu «versuri pe sticlă», etichetele fiind imprimate cu manuscrise semnate ale poeziilor noi. 24 de poezii, 9 cântece, 5 soiuri de vin prezentate «pe viu», chiar de mândrul lor autor”. Volumul de versuri „Femeile din secolul trecut” – ce costă cam cât 10 kile de vin obișnuit, luat direct de la sursă, la prețul toamnei trecute (dar asta nu înseamnă c-ar fi scump!) – a apărut (la Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu”) spre finele anului trecut, pe când autorul a împlinit 60 de ani. Este ilustrat cu desene din seria „Erotica Magna”, semnată Dan Erceanu, și este promovat (alături de CD și de vinul aferent), într-un turneu ce durează de mai bine de două luni, în orașele mari și măricele din țară. Volumul conține poeme scrise între anii 2004 și 2010, care au fost adunate între coperți când, potrivit unei mărturisiri, lui Mircea Dinescu „i s-a făcut dor de poezie”.
Scriitorul și omul de afaceri Mircea Dinescu sunt dimpreună la Suceava, joi, 20 ianuarie, de la ora 17, la sala Dom Polski, pentru a-și promova „Femeile din secolul trecut” – în versuri și cântece interpretate de el însuși – și vinul.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii