Parlamentarul social-democrat a declarat ieri, într-o conferință de presă, că în cadrul acestor discuții va susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin, ca și până acum, subliniind că alegerea primarilor în urma unui singur tur de scrutin va favoriza primarii în funcție. „Voi propune ca și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin”, a spus Mîrza. El a mai declarat că legislația electorală va trebui să interzică oferirea oricărui cadou alegătorilor în afară de afișele electorale. Mîrza consideră că pentru eliminarea mitei electorale ar trebui ca finanțarea campaniilor electorale să fie asigurată de la bugetul de stat, după modelul francez. El a spus că și după doi ani de la ultimele alegeri locale primește soluții de rezolvare a unor sesizări făcute în acea perioadă față de persoane care au oferit mită electorală sau care au încălcat legea electorală, dar că persoanele în cauză nu pățesc nimic, fiind la putere. „Parlamentarii trebuie să conștientizeze pericolul ce ne paște dacă se va continua cu mita electorală”, a spus senatorul social-democrat, care consideră că propunerea sa va fi sprijinită în Parlament. Liderul PNL București, Andrei Chiliman, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că 63 de deputați PD-L și PSD și un liberal au depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care propun ca primarii să fie aleși într-un tur de scrutin, ceea ce reprezintă “o golănie politică”. “Am venit să trag un semnal de alarmă atât opiniei publice, cât și colegilor mei din PNL în legătură cu un lucru pe care nu mă pot feri să îl calific drept o golănie politicianistă. Este vorba de o inițiativă legislativă depusă de 63 de parlamentari ai PD-L și PSD, printre care s-a rătăcit și un deputat al PNL, prin care se propune alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, după modelul alegerii președinților de consilii județene, chipurile pentru a scuti bugetul de stat de o cheltuială în plus”, a susținut Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1. El a precizat că, în calitate de primar în funcție, ar avea toate motivele să fie de acord cu o asemenea lege, dar a menționat că, în calitate de liberal și “om de onoare”, nu poate decât să ia poziție publică împotriva acestei “aberații antidemocratice”.
Modificarea legislației electorale. Asta va propune, printre altele, alianța care va fi constituită între PSD și Alianța de Centru Dreapta, potrivit spuselor senatorului PSD de Suceava Gavril Mîrza.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii