„Eminescu în italienește” de Leca Morariu. Eminescu în lume și azi în România (II)

L. Morariu, în capitolul „Data și locul nașterii lui Eminescu din „Revista Moldovei” (Botoșani) 1922-1923 nr. 9 din 1 ianuarie, preciza că data nașterii lui Eminescu e cea fixată de însuși căminarul Gheorghe Eminovici pre o psaltire: „Astăzi dechemvrie anul 1849, la patru ceasuri cincisprezece minute evrtopienești s’au născut fiul nostru Mihai (20 dec. 1849 stil vechi = 1 ianuarie 1850, stil nou).

 

R. Ortiz continuă: „De reținut că poetul s-a născut la Botoșani în 15 ianuarie 1850 cum zic Maiorescu și mulți alții față de atestarea aceluiași poet și doar pentru că nașterea se află înregistrată mai târziu, echivalează cu a nu avea nicio idee despre critica istorică și despre valoarea pe care o au documentele”. Părelnica origine rutenească a lui Eminescu („pare fosse di origine rutena”) este un capitol perimat. Ispititoare ar putea fi doar sugestia „che varebbe a spiegare certi elementi fantastici d’indole prettamente slava” (care ar veni să explice anumite elemente fantastice de tip predominant slav). L. Morariu continuă afirmând: „ba dl. Ortiz revine pe aceeași coardă «non è azzardato supporre che leggende e canti ruteni, russi e polacchi Eminescu dovesse udire dalla boca di suoi genitori…» (nu este hazardat să presupunem că legendele și cântecele rutene, ruse, poloneze ar fi trebuit să le audă din gura părinților săi și asta ar putea explica acel element neromânesc din anumite poezii ale lui Eminescu)”. „Exagerată trebuie socotită și imaginea acelui hoinar copil Eminescu «errante attraverso i boschi, rotto dalla stanchezza, coi vestiti e le scarpe abrandelli, senza che sapesse dire perchè e come si trovasse così lontano da casa»”. De ce anume lipsea cu nopțile de acasă ne-a spus-o el însuși, Eminescu, în confesiunea „Fiind băiat, păduri cutreieram/ Și mă culcam adesea lângă izvor/ Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam/ S’ascult cum apa sună’ncetișor;// Un freamăt lin trecea din ram în ram/ Și un miros venea adormitor/ Astfel eu nopți întregi am mas,/ Blând îngânat de-al valurilor glas”. Elegia din „Lăcrămioarele învățăceilor gimnăsiaști den Cernăuți” la mormântul preaiubitului lor profesor Arune Pumnul nu este „la sua prima poesia”. Aug. B. Sinceleanu scria că „Eminescu, înainte de a colabora la revista „Familia”, publicase mai multe poezii în „Aurora” ce apărea la Oradea Mare, dar, încheie L. Morariu, „decât amintita Auroră până astăzi încă nu ne-am învrednicit a o cunoaște”. Eseul „Eminescu în italienește” se încheie printr-o observație interesantă: „Și ce noimă poate avea efemera și destul de nedreapta săgetătoare împoncișată Convorbirilor literare «gloriosa rivista che oggi agonizza miseramente sopravvivendo quasi a sè stessa» (glorioasa revistă care astăzi agonizează lamentabil abia supraviețuind), decât doar rostul de a duhli acel cenaclu Lovinescu în care traducerea italiană a lui Eminescu, săvârșită de Ortiz, a fost atât de lărmuitor sărbătorită?!”.