Se decid cabinetele medicale autorizate pentru examinarea candidaților la obținerea permisului de conducere

Noi reglementări au fost necesare întrucât ajunseseră la volan și persoane cu handicap accentuat sau grav > Până acum, în județ au fost acreditate 27 de cabinete din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung, Vatra Dornei și Gura Humorului > Printre persoanele care nu au dreptul să șofeze se numără persoanele cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cele cu probleme comportamentale grave sau cu tulburări mentale serioase
 

Un număr de 27 de cabinete medicale individuale private și ambulatorii integrate ale spitalelor din județ, ce au fost incluse în lista cu unitățile de asistență medicală autorizate pentru examinarea candidaților la obținerea permisului de conducere pentru autovehicule sau tramvaie, au obținut noi acreditări în acest sens. Alte 8 dosare se află în lucru la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Cabinetele ce vor avea acest drept fac parte doar din specialitățile medicină internă, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie, ortopedie-traumatologie. Reacreditarea a fost necesară ca urmare a unui ordin al Ministerului Sănătății, nr. 1162 din 31 august 2010, emis ca o reacție în urma informațiilor din mass-media potrivit cărora persoane cu dizabilități incompatibile cu șofatul au obținut permisul de conducere. La nivelul județului, controlul realizat de Prefectura Suceava a relevat faptul că circa 280 de suceveni cu certificat de handicap accentuat sau grav dețin permis de conducere. În opinia șefului DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței, unii medici, din comoditate, au lăsat parafa cadrelor sanitare, iar acestea… și-ar mai fi ajutat unii prieteni. El crede că, odată cu aplicarea ordinului respectiv, fiecare va răspunde pentru ce semnează. „Este răspunderea celui care semnează. Până acum, semnau 4 medici, iar instituția acreditată dădea viza finală. Acum fiecare răspunde pentru semnătura lui”, a spus Ludovic Abiței. La nivelul municipiului Suceava au primit autorizații în baza Ordinului MS 1159/2010, pentru examinarea candidaților la obținerea permisului auto, 16 unități sanitare, dintre care cele mai multe, 9, se află în cadrul Centrului Medical din fosta Policlinică Areni. Aici au fost autorizare cabinete medicale individuale cu specialități precum oftalmologie, neurologie, ORL, psihiatrie, ortopedie-traumatologie. Dosarele altor două cabinete individuale de oftalmologie și cel depus de Societatea Civilă Medicală Bucovina se află în lucru. În Fălticeni a fost acreditat Ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal cu specialitățile medicină internă, ORL, neurologie, dar și un cabinet medical individual de oftalmologie și unul de psihiatrie. Și în Rădăuți, Ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal a fost autorizat pentru specialitățile medicină internă, ORL, neurologie, psihiatrie și ortopedie. În acest municipiu mai au drept de examinare și două cabinete individuale de oftalmologie. La Câmpulung Moldovenesc, examinări pentru per-mise auto se pot face doar în Ambulatoriul integral al Spitalului de Psihiatrie și la un cabinet individual cu această specialitate. În Vatra Dornei avizate au fost un cabinet de oftalmologie și unul de psihiatrie, dar se află în lucru dosarele a două cabinete de medicină internă și a altora de psihiatrie, neurologie și ORL. La Gura Humorului a fost autorizat un cabinet medical individual de oftalmologie. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, perioada de primire a documentațiilor pentru cabinetele existente s-a încheiat, dar dacă pe parcurs se vor înființa noi cabinete iar medicii vor dori să efectueze asemenea examinări, ei vor putea depune dosare în acest sens, pentru autorizarea unităților sanitare respective, conform Ordinului MS 1159/2010. Ordinul 1162 reglementează în ce condiții pot fi eliberate sau reînnoite permisele auto, implicit aptitudinile fizice și mentale necesare conducerii unui autovehicul. Spre exemplu, aici se menționează că permisele de conducere nu se eliberează și nu se reînnoiesc în situațiile în care aceste persoane prezintă tulburări grave ale ritmului cardiac sau prezintă angină pectorală de repaus sau pe fond de emoție. Și diabetul zaharat prezintă riscuri. Astfel, ordinul precizează că „nu se emit și nu se reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto cu episoade repetate de hipoglicemie acută și/sau care nu sunt deplin conștienți de implicațiile acesteia. Un conducător auto care suferă de diabet trebuie să demonstreze că înțelege riscurile hipoglicemiei și că este capabil să țină sub control aceste episoade”. În ce privește tulburările mentale, noile reglementări stipulează că „permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite în cazurile candidaților ori conducătorilor auto care prezintă următoarele afecțiuni: tulburări mentale grave, congenitale sau dobândite ca urmare a unor afecțiuni, traume ori intervenții neurochirurgicale; retard psihic sever; probleme comportamentale grave datorate vârstei sau tulburări grave ale capacității de judecată, comportament ori adaptabilitate”. Nici persoanele care consumă droguri nu au dreptul de a șofa. Ordinul subliniază că „permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaților ori conducătorilor auto care sunt dependenți de substanțe psihotrope sau care nu sunt dependenți de astfel de substanțe, dar fac abuz de ele în mod regulat, oricare ar fi categoria de permis care se solicită”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: