După deliberări, solicitarea procurorilor a fost admisă, astfel încât cei 4, care au depus imediat, prin avocați, recurs, rămân, teoretic, în arest, până pe 9 februarie a.c. (din data de 11 ianuarie, când le expiră perioada curentă de arest preventiv). Reamintim că Tribunalul Suceava îi aresta preventiv, în noiembrie 2010, la propunerea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, pe Iova, Căsuță, Mișa și Ghiță, Ioan Sava, alături de alți 5 inculpați, puși ulterior în libertate. Potrivit procurorilor, în dimineața zilei de 12.11.2010, la depozitul deținut și utilizat de membrii grupării infracționale conduse de Ioan Sava și Paul Iova, specializată în traficul cu țigarete de contrabandă, situat în municipiul București, s-a primit o importantă cantitate cu țigarete livrată de un alt membru al grupării. S-a intervenit de către structurile MAI, simultan, în locațiile în care se aflau membrii grupării, ocazie cu care a fost depistată cantitatea de 1.957.360 bucăți țigarete de proveniență extracomunitară. Ca urmare a celor constatate, la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au fost conduse 13 persoane, dispunându-se reținerea pe o perioadă de 24 ore a 9 suspecți. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost ridicate în vederea cercetărilor 1.957.360 bucăți țigarete (97.868 pachete de țigări) în valoare de piață 880.812 lei, indisponibilizate 5 autoturisme cu o valoare de piață de 210.000 euro, 30 de telefoane mobile, 92.959 lei și 6.380 euro.
Tribunalul Suceava a avut ieri după-amiază pe rol cererea DIICOT Suceava de prelungire în cursul urmăririi penale a mandatelor de arestare preventivă a inculpaților Paul Iova, zis Ion Petrișor, de 49 de ani, din București – cel supranumit și „nașul maneliștilor”, Mihai Mihail, zis Mișa, de 31 de ani, din Grămești – Suceava, Gheorghe Plăcintă, zis Ghiță, de 44 de ani, din Mălini – Suceava, și Ioan Sava, zis Căsuță, de 39 de ani, din Fălticeni, toți acuzați, în dosarul Iova 2, de contrabandă cu țigări.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii