S-a sfârșit vacanța…

Aproximativ 124.000 de elevi și preșcolari din unitățile sucevene de învățământ revin din vacanța de iarnă.
 

Cursurile semestrului I vor fi reluate în data de 5 ianuarie 2011, cu excepția a 32 de școli din județ, care au solicitat IȘJ Suceava prelungirea vacanței cu 2-3 zile, urmând ca orele să fie recuperate. Potrivit șefului IȘJ Suceava, Petru Carcalete, o parte dintre acestea sunt situate în comunități ortodoxe de rit vechi care sărbătoresc Crăciunul după calendarul iulian. Semestrul I se va încheia pe 28 ianuarie. Elevii vor avea vacanța intersemestrială în perioada 29 ianuarie – 6 februarie 2011. Cursurile din semestrul al doilea vor începe în 7 februarie 2011 și vor fi întrerupte la 15 aprilie, pentru vacanța de primăvară. Astfel, din 16 până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanța de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie și se vor încheia la 17 iunie. Elevii vor fi în vacanța de vară de la 18 iunie până la 11 septembrie, cu o săptămână mai puțin decât în anul școlar 2009-2010. În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, la cererea conducerilor unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Structura anului școlar poate fi modificată cu condiția asigurării a 177 de zile de cursuri, precum și cu posibilitatea ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele de bacalaureat și de absolvire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: