„Când (grație dnei prof. Rodica Belța) amintirea începe să vorbească…”

În după-amiaza deja înserată a lui 9 decembrie 2010, cutreierată de vânt, ploaie și zăpadă, nu numai aula, Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava cu totul aveau o căldură și o luminozitate care îți evocau un cuib, un spațiu ocrotitor pe vreme de vijelie.

 

Era ceasul, au fost orele în care cartea ,,Când amintirea începe să vorbească…” a dnei prof. Rodica Belța a omagiat liceul la 150 de ani, cu profesorii, elevii și performanțele lui, și când profesorii, elevii și părinții lor au omagiat liceul și pe dna prof. Rodica Belța, de la absolvirea facultății la ieșirea la pensie cadru didactic numai aici. Întâlnirea a început, sub semnul uneia din minunatele ierni de odinioară ale pictorului Ion Grigore, absolvent al liceului și apoi el însuși cadru didactic de la absolvire până la pensie numai la Universitatea de Arte Plastice din București, cu un mic concert de colinde susținut întâi de corul de fete al colegiului (o surpriză pe care au ținut să o facă Doamnei Profesoare, în ciuda răcelii care o năpădise pe Agata Ostrovschi, colega lor dirijoare, și a tezei de a doua zi), și apoi de corul seminarului teologic sucevean (grație preotului și profesorului Gheroghe Hostiuc). Vorbind despre carte, o carte a istoriei prestigioasei instituții de învățământ liceal sucevean – prima care și-a deschis orele de clasă limbii române -, dar și a prezentului ei – o dată ca atare și altă dată așa cum trăiește azi în memoria celor în viața cărora a însemnat ani -, autoarea a mulțumit apropiaților, susținătorilor (cu încurajări, documente, sprijin în procesul redactării, editării, precum și financiar), între care am reținut numele Mariei Olar, președinta Fundației Culturale ,,Leca Morariu” Suceava, al scriitorului și editorului Ion Filipciuc, ale colegilor și prietenilor Domnica Oniga, Octavian Nestor, Xenia Bortă, Vasile Nechita, Luana Crăciun, pr. Constantin Jaba, și nu în ultimul rând al ing. Gabrielei Nenec, care, însărcinată, pe parcursul plămădirii volumului, a avut parte și de binecuvântarea venirii pe lume a fiului său pe același drum al simțămintelor aduse la lumină. De altfel, pornind de aici și menționând că dna prof. Rodica Belța și-a dedicat cartea fiicelor, Camelia și Corina, trebuie să reținem și deschiderea lor, școală, oameni ai școlii și carte, spre viitor, cu încredere într-o zi de mâine înnobilate de Școală, Profesor și Carte. De asemenea, dintre mărturisirile autoarei, nu aveam cum s-o uităm și pe aceea că ,,nu e o carte a olimpicilor”, ci ,,o carte de suflet”. ,,O carte necesară”, a intervenit prof. Octavian Nestor, moderatorul manifestării, prima cu o amprentă personală, din șirul monografiilor, anuarelor consacrate liceului. O ,,carte-cor”, în care, sub bagheta invizibilă, dar puternică a personalității liceului, s-au armonizat vocile profesorilor și elevilor, foști și actuali, în ordinea preciziei, fără aceste mențiuni în ordinea adevărului, deoarece rămâi pe viață al părinților, al casei părintești, al școlii, al profesorilor tăi. Tot dl prof. Octavian Nestor a supus atenției participanților și tema pasionantă a măsurii în care profesorii își formează elevii, dar și elevii, profesorii, un prim răspuns personal aducând în discuție tinerețea ca o vârstă permanentă a omului de la catedră. Și pentru că prima intervenție, a preotului, profesorului de religie și inspectorului școlar Gheorghe Hostiuc, vorbind despre colindători ca despre niște îngeri, a pomenit despre nașterea culturii române în ,,tinda bisericii”, dl prof. Octavian Nestor a ținut să-și facă publică și convingerea nașterii acesteia chiar în biserică, și școala în care ne aflam la sărbătoare, fiind o școală care ,,a pornit ca una de educație ortodoxă”. Neschimbată de anii care trec, cu același aplomb care i-a înscris, emblematic, chipul (de directoare) în istoria Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, dna prof. Rodica Alexandru a evocat un moment al tinereții Domniei Sale cu două tinere absolvente de facultate intrându-i în birou, ,,aproape ținându-se de mână”, Rodica Belța și Natalia Ott, apoi a vorbit despre ,,meritul școlii multiplicat într-atâția absolvenți câți a numărat și va număra de-acum înainte”. Părintele Constantin Jaba a emoționat auditoriul cu așezarea școlii în inimă, ,,lângă mormântul mamei și casa părintească”, iar dna dr. Vera Gheorghiu, cu amintirile moștenite de la tata, absolvent al liceului, și cu mândria pragului acestuia trecut și de alte persoane din familie. Cu un scurt și ales discurs a salutat și dna prof. Xenia Bortă evenimentul lansării, ,,care continuă astfel și nuanțează pe alte strune a 150-a aniversare a liceului”, vorbind despre carte în spirit arghezian, ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, și despre cuvinte, cu sensibilitatea meditației Constanței Buzea. Deoarece dispariția profilului filologie a fost amintită cu mâhnire de dna prof. Rodica Belța, actualul director al colegiului, dl prof. Dan Ioan Popescu, a ținut, la rându-i, să le readucă în memorie celor prezenți personalitatea profesorului Dan Barbilian/poetul Ion Barbu și pe cea a strălucitului său elev Constantin Noica. După care și-a exprimat gratitudinea pentru truda și cartea dnei prof. Rodica Belța – pentru ,,îmbogățirea tezaurului afectiv al liceului”, și a citat din paginile semnate de (doctorul în științe medicale și universitarul) ,,Dafin Mureșeanu. Promoția 1981”: ,,Acestei școli îi datorez bună parte din ceea ce sunt. Și dascălilor mei! Lor le datorez și sfânta mânie de azi față de toți cei ce se ating de ființa magnifică a învățătorului și profesorului!” Și prof. dr. Ion Cozmei, absolvent și cadru didactic și părinte de absolvent, și frate de absolvenți la ,,Ștefan cel Mare” i-a elogiat calitatea, a vorbit despre magia acestei școli în care profesorii, nu neapărat absolvenți ai acesteia, și deopotrivă elevii săi au simțit apartenența la cel mai faimos liceu sucevean ca pe o onoare, ca pe o noblețe care obligă, și cu un justificat orgoliu (Ion Cozmei fiind un poet cunoscut), i-a înșirat pe scriitorii ștefaniști, începând cu posibilul candidat la Premiul Nobel, Norman Manea. Cât despre istoricul literar Nicolae Cârlan, Domnia Sa a mărturisit că nu poate sta în fața școlii 3 și a liceelor ,,Ștefan cel Mare” și Pedagogic, unde au învățat doi dintre copiii săi, unul universitar, celălalt medic în București, decât ,,cu pălăria în mână”, după care a vorbit despre două nume ale învățământului universitar și ale literaturii române legate de asemenea de Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava: Dimitrie Păcurariu și Ilie Dan. Finalul a fost ,,scris” (la microfon, deoarece amintirile, mărturisirile, laudele au continuat în particular, încununate de flori pentru Doamna Profesoară Rodica Belța) de dnii profesori Brediceanu și Gheorghe Nesteriuc, care au dorit școlii elevi străluciți, cărții – cititori, iar autoarei – partea care i se cuvine din fata/soarta, cu siguranță bună, a cărții. Ascultându-i dlui Dumitru Teodorescu, directorul ziarului ,,Crai nou”, pe drumul de la colegiu la redacție, și alte amintiri decât cele așternute pe paginile cărții, el însuși fiind ,,ștefanist”, am uitat de vijelie, n-am mai simțit nici crivățul, nici gerul. Și din nou am avut sentimentul, de la începutul acestor rânduri (îngemănat însă cu ,,sfânta mânie” exprimată de Dafin Mureșeanu împotriva a tot ce amenință să o distrugă), dar proiectat acum în timp. Al școlii din viața și memoria noastră ca un spațiu ocrotitor, cald, viu și bun, prin furtuna vremurilor. Pentru care, iată, și cartea Doamnei Profesoare Rodica Belța depune emoționantă mărturie.