Fălticeni, Rădăuți și Suceava, sensibile la fenomenul infracțional în școli

Tendința este pozitivă, timp de 5 luni în unitățile școlare sucevene nefiind consemnate fapte penale
 

Fenomenul infracțional din unitățile de învățământ sucevene este sub control. Cel puțin așa se poate concluziona dintr-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, potrivit căreia, timp de 5 luni, în școli nu s-a înregistrat nicio infracțiune. „Pozitiv este faptul că trendul infracțiunilor sesizate ca fiind comise în școli sau de către elevi este în descreștere, pentru lunile iunie, iulie, august, septembrie și octombrie nefiind sesizate infracțiuni comise în incinta unităților de învățământ”, se arată în materialul IPJ. În ceea ce privește criminalitatea înregistrată în zona unităților de învățământ, în perioada aprilie-octombrie, în județul Suceava, au fost sesizate de 29 infracțiuni, cu 9,3% mai puține față de perioada similară a anului trecut. Din total, 8 fapte penale au fost comise în incinta școlilor, iar 21 în afara lor. La comiterea acestor infracțiuni au participat 27 elevi, 16 dintre ei fiind victime. În structura infracțiunile constatate, ponderea o dețin furturile (55,5%), lovirile și vătămările corporale (11,1%), apoi alte fapte penale (13,8%). Cele mai multe infracțiuni din mediul școlar au fost consemnate în zonele municipiilor Fălticeni, Rădăuți și Suceava. „De menționat este faptul că evenimentele deosebite petrecute în unitățile de învățământ au făcut obiectul unor sesizări către Inspectoratul Școlar Județean Suceava, iar, trimestrial, această instituție a fost informată cu datele statistice ale Poliției privind infracționalitatea sesizată și constatată în unitățile de învățământ”, se subliniază în informarea IPJ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: