Echipa LPS Suceava încheie anul cu o victorie

> Într-un meci din etapa a VI-a a Seriei A, LPS Iași – LPS Suceava 20-22 (10-8)
 

Formația de handbal masculin juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a avut unul dintre cele mai slabe starturi din istorie în cadrul Seriei A a Campionatului național. Sucevenii au pierdut primele patru meciuri, în câteva din aceste dispute, cum ar fi cea de pe teren propriu, cu LPS Vaslui, fiind chiar făcuți KO. Pe finalul turului de campionat, elevii profesorului Petru Brândușe au arătat că știu să se mobilizeze și că nu renunță la ideea de a participa la turneul semifinal, acolo unde pot ajunge primele trei clasate din serie. În ultima rundă din acest an, LPS Suceava a reușit să câștige pe terenul celor de la LPS Iași cu scorul de 22-20. „A fost un meci echilibrat, în care noi am reușit să ne concentrăm mai bine pe final. Dacă altădată am pierdut în ultimele minute, de data aceasta am câștigat. Seria noastră este foarte puternică, echipele sunt de valori apropiate și oricând poate apărea surpriza. Oricum, noi ne vom lupta până la capăt pentru calificarea la turneul semifinal. La fel ca în fiecare an, extrem de importante vor fi ultimele două turnee de la finele campionatului”, a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori I a LPS Suceava, Petru Brândușe. Deși în clasament, potrivit golaverajului, LPS Suceava se află pe locul V, în realitate este pe locul IV, datorită faptului că are victorie în meciul direct cu CSȘ Bacău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI