Membrii Cercului de lectură EX LIBRIS printre dorneni

Toate la timpul lor. Înțelepciunea ne spune că lucrurile se așează uneori fără să intervenim intempestiv, brutal sau agitați. Și de data aceasta totul a decurs firesc. Am repetat o experiență reușită în urmă cu doi-trei ani, cu o altă echipă de adolescenți și în alte vremuri.
 

De această dată gândul nostru de a salva cartea și lectura din brațele ignoranței a dat roade, motiv pentru care, doar la o simplă chemare, la început de toamnă aurie, au răspuns glasurile tinerești ale adolescentelor din clasele a X-a F, XI A și XI E. Și s-au întrunit membrii cercului de lectură, nou înființat, Ex libris. Nu este mulțumire mai puternică decât să știi că literatura română sau universală de calitate mai sălășluiește în sufletele atâtor tineri. Că nu suntem încă pierduți în mediocritate, că mai există căutători ai pietrei filozofale. Îndrăgostiții cu zâmbet ștrengăresc, cei care se mai strâng de mâini și se mai îmbrățișează cu prietenie, încă mai citesc și vor să facă să se știe acest lucru. Și atunci acceptă să fie văzuți, apreciați și admirați de cei maturi. S-a întâmplat nu demult cu cei care și-au propus să se întâlnească, într-o zi de miercuri, la mijloc de săptămână, cu dornenii. O parte dintre cei prezenți la Salonul alb al Casei de Cultură Platon Pardău erau membri ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Zona Dornelor, membri ai Asociației ,,ProBasarabia și Bucovina” sau membre ale Clubului ,,Femina”. Și nu-i uităm pe colegii lor din alte clase. Într-un cuvânt, o atmosferă culturală la sfârșit de toamnă târzie, cu soarele care pătrundea prin ferestre până la noi și ne încălzea sufletul. Eram la a treia întâlnire. Prima – la constituirea cercului de lectură, când s-au făcut propuneri pentru lectură, s-au stabilit datele și locurile desfășurării întâlnirilor. Următoarea –în multimedia, o sală din Liceul Teoretic Ion Luca, unde s-au prezentat și discutat romanele Lorelei de Ionel Teodoreanu (Punguță Mara și Mihalciuc Lavinia – X F) și Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi (Atofanei Bianca – X F). Întâlnirea de la Casa de Cultură a reunit iubitori ai creației lui P. Coelho cu romanele Alchimistul, Veronika se hotărăște să moară, 11 minute (Pandelea Bianca, Apopei Carina, Pardău Patricia – XI E). Elevele Coubiș Mihaela și Roșu Alina(XI E) au prezentat Metamorfoza de Franz Kafka, iar Sava Lorena (XI E) ne–a făcut cunoscută scrierea lui F.S. Fitzgerald, Dincoace de Paradis. În încheiere, Gheorghică Denisa (X F) a surprins personajele romanului scris de Jane Austen, Mândrie și prejudecată, ca o frescă a societății engleze. Discuțiile s-au pliat pe probleme existențiale, trăsături ale personajelor, situații și episoade mai puțin cunoscute. Atmosfera creată a fost propice întrebărilor și răspunsurilor, aprecierilor și opiniilor vizate. Considerăm, după cum am discutat cu cei prezenți, că reușita întâlnirii e rezultatul comunicării între tinerii liceeni și dornenii dornici de această dată să le fie alături. Nu peste multă vreme ne vom afla cu Cercul de lectură alături de alți iubitori de literatură din Vatra Dornei. Și suntem siguri că ne vom simți la fel de bine, degajați și relaxați în numele cuvântului ce devine artă. (Profesor Jenica Romanică, Liceul Teoretic “Ion Luca”, Vatra Dornei)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI