Vatra Dornei

“Antreprenoriatul, de la idee la succes”

În Sala Oglinzilor din cadrul Primăriei Vatra Dornei, joi s-a desfășurat sesiunea de informare antreprenorială a proiectului „Antreprenoriatul, de la idee la succes”, proiect finanțat prin POSDRU în perioada iulie 2010-iunie 2012.
 

Proiectul este implementat de Fundația pentru Promovarea Agriculturii și a Economiei Regionale FAER Reghin-Mureș, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Economico-Socială (ADES) Curtea de Argeș. La sesiune au participat și reprezentanți ai F.A.E.R Reghin, respectiv dna Sabina Ganci, lector contractat de F.A.E.R, angajată a Eurom Consultancy, și dl Viorel Bălan. Sabina Ganci le-a vorbit celor prezenți despre parteneriatul dintre FAER Reghin și ADES Curtea de Argeș, precum și despre obiectivele urmărite. Obiectivul general al proiectului este acela de a încuraja dezvoltarea durabilă prin promovarea culturii antreprenoriale în rândul celor care doresc să inițieze o afacere în localități urbane sub 50.000 de locuitori. Un alt obiectiv urmărit este de a le facilita acestora un rol activ în viața comunităților, prin sprijinirea lor în inițierea, dezvoltarea și mai buna gestionare a micilor afaceri și a ocupării pe cont propriu. Serviciile oferite prin proiect vor consta în cursuri de formare de formatori, cursuri de antreprenoriat pentru persoane din grupul țintă, cursuri e-learning, oferirea de consultanță generală în cadrul fiecărui centru județean de sprijinire a antreprenoriatului. De asemenea, se vor organiza vizite de schimb de experiență. Pentru participanții tineri până în 30 de ani care doresc să inițieze o activitate independentă se vor organiza concursuri de planuri de afaceri cu premii. Proiectul se va desfășura în patru județe: Argeș, Bistrița-Năsăud, Mureș și Suceava. Din județul Suceava, localitățile care au îndeplinit condițiile impuse sunt Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului și Rădăuți. Proiectul “Antreprenoriatul, de la idee la succes” oferă participanților posibilitatea dobândirii unui ansamblu de cunoștințe și deprinderi necesare pentru a deveni un întreprinzător de succes. Competențele antreprenoriale cuprind responsabilitatea individului pentru acțiunile proprii – pozitive ori negative –, formarea unei abordări strategice, fixarea și realizarea scopurilor și orientarea spre succes în viața personală. Prin cursurile organizate, proiectul oferă participanților posibilitatea dobândirii capacității de previzionare, organizare, analiză și comunicare, precum și evaluarea rezultatelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: