D’ale politicii (100)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Bărbi. În sfârșit, unul din ultimele bastioane ale comunismului rigid, Cuba, dă prime semne, timide, de „liberă inițiativă”. Raul Castro, înlocuitorul „cu delegație” al Liderului Maxim, a admis închirierea, de către urmașii lui Figaro, a micilor frizerii și saloane de coafură. Reforma e mai discretă decât primele tuleie pe fața unui puber: pot fi „mandatarizate” doar saloanele ce au maxim trei scaune de frizer, dar măcar prestatorul poate stabili liber tarifele. Greu de ignorat o ciudățenie: prima breșă în sistem este îngăduită mânuitorilor de foarfeci și brice, adică tocmai celor ce pot „rade” o stemă, o emblemă națională identitară: semnul definitoriu al revoluționarului autentic, barba. Haideți să ne amintim cum – ca într-un film naiv cu spioni – prin anii 50, C.I.A. a ratat o acțiune de-a dreptul tălâmbă: să presare în pantofii lui Fidel prafuri care să-l văduvească treptat de bogata și celebra sa pilozitate facială. Și cine ar mai venera și urma un revoluționar bărbos ce năpârlește? > Cioara (vopsită). Rușii, sovietici, apoi „democrați” – nu știu de ce, dar sintagma „Rusia modernă, democratică” mi se pare încă un paradox moral-istoric ori un ideal prea îndepărtat – se fac a fi uitat doctrinele geopolitice staliniste, apoi brejneviste (inspirate, esențial, tot din hegemonismul țarist). Dar, fie și din cea mai pacifistă și neutră declarație a noilor lideri de la Kremlin transpare, involuntar, trufia specifică „tătucilor” feudali expansioniști. „Biblia” lor de căpătâi rămâne, fără îndoială, „Testamentul lui Petru cel Mare” (1724), cu poruncile perene de se afla „în stare de război permanent”, cu indicația de „a semăna mereu discordie în Polonia”, de „a întinde necontenit teritoriul”, de „a face din Marea Neagră un lac rusesc”. Axioma fundamentală: „Europa trebuie distrusă!”. > Diferență. Moș Pintilie din Pociumbăuții Basarabiei (rudă a patriotului român Mircea Druc, din ale cărui memorii citez), vrednic podgorean, era pârât mereu de un consătean invidios (fie la nemți, fie la ruși) că are mult vin. În 1941, nemții au venit, au gustat, au zis „Gut”, au încărcat totul în mașini și i-au pus lui Pintilie, în mână, „un șmatoc de mărci”. Mai mult, a doua zi – taman când moșul se frăsuia în ce va mai pune vinul la toamnă – nemții i-au restituit butoaiele goale. „Apar și rușii – citez din M.D. – în martie 1944. Intră în pivniță, trag o rafală de gloanțe în butoaie, beau din căști, se îmbată criță. Au stricat toate butoaiele, au inundat beciul… «Măă, aiștia nici a prăda nu știu!» a strigat moș Pintilie”. > Fumător. Un individ mai chinuit decât un om care poartă pantofi strâmți doar pentru plăcerea de a-i da jos odată ajuns acasă. > Guițări. Instalați un porc într-un palat – ne îndemna să încercăm un moralist francez –și el îl va transforma repede într-o cocină. > Mirări. „Habar nu am de ce bărbații se îndrăgostesc lulea de mine. Apoi tuturor le trece prin cap aceeași idee ciudată: insistă să mă ia de nevastă”. (Marilyn Monroe în „Șapte ani de gândire”). > Omonimie (ucigașă). Un bărbat cam „ofilit” – poate și de aceea suspicios și foarte gelos? – a fost șocat la aflarea veștii că tinerica sa nevastă a adus pe lume gemeni. După ce a consultat un medic asupra cauzelor „anomaliei”, omul s-a precipitat spre oficiul poștal, ucigându-i pe cei doi poștași. „Nu pricep nimic –va declara Poliției doctorul cu pricina –, eu nu am apucat decât să-i spun: vedeți, de regulă, la originea acestui fenomen stau doi factori…”. > Puncte. Cele de suspensie ne-ar dezvălui, dacă ar avea glas, o mulțime de lucruri incitante, groaznice, rușinoase, delicioase… > Schimbiști (liber). Am putea îndrăzni să numim prin delicioasa sintagmă de sorginte caragialiană tribul restrâns – doar 5% din cuplurile apusene (dar, totuși, peste 5 milioane de practicanți frecvenți în S.U.A.!), în vreme ce în România nu există statistici credibile – ce preferă acel tip de erotism ce presupune schimbul de parteneri între două ori mai multe cupluri reunite? Am văzut traduceri nițel barbare (precum forțatul franțuzism „eșangism”, căru-ia i-ar fi preferabil fie și englezul „swingers”). Unii specialiști consideră că această practică avantajează femeia, liberă în fine, cu voia partenerului, să-și împlinească sexualitatea, atât de cenzurată de dogme și restricții. Eu, care-s departe de a fi un puritan (astfel încât las deoparte aici fireștile bariere legate de religie, morală, sănătate, pudoare etc.) tot nu mă pot dumiri: să fie azi dovada su-premei iubiri pentru o femeie „generozitatea” de a o oferi, pe față, altui bărbat – desigur, în situația în care tu însuți ești potent, că altfel s-ar explica „mărinimia”? Sună ideal, dar mă întreb, în acest caz, ce fel de legături profunde, care anume „soi” de iubire pot suda un cuplu în asemenea grad înalt, superior, încât să poți separa sărutul preliminar, mângâierea, tremurul, țipătul orgasmic final de tandrețe, de secret, de încrederea și „exclusivismul” ce justifică, la urmă, orice pereche? Recunosc, sunt probabil un „pri-mitiv” în materie… Altfel ar trebui – dar încă nu pot – să elogiez superioritatea acelui bărbat ce a depășit pragul mintal al posesiei sale exclusive, ce a trecut dezinvolt ștacheta înaltă a fricii de comparația cu potența virilă a altui mascul. Teamă ce, la urmă, stă la temelia monogamiei, dar și geloziei bolnave, oarbe, suspiciunii conjugale, ofilirii cuplului… > Spionită. Fobie comună, suspiciune specifică temperamentelor paranoide ori prudență caracteristică acelora care practică „trasul cu urechea”. De câte ori se afla în străinătate – scrie S. Curticeanu – Ceaușescu evita să discute cu oamenii săi în spații închise. „Vezi că ăștia ne ascultă!” își exprima el frica de microfoane. Același autor povestește, amuzat post-festum, o secvență de la ultima întâlnire la nivel înalt a C.A.E.R., desfășurată la București. Actorii sunt Gorbaciov și liderul polonez Jaruzelsky, zăriți „făcând trotuarul” (expresia aparține memorialistului), braț la braț, în curtea Palatului, deși fiecare oaspete avea la dispoziție, în clădire, un birou dotat corespunzător, pentru întâlniri și odihnă. Astăzi am putea bănui tema plimbării de taină, ce a durat mai mult de jumătate de oră: apropiata ridicare a Cortinei de Fier. Dar probabil că nu vom afla amănunte, după cum nu vom ști niciodată care dintre cei doi a rostit primul, trăgând cu coada ochiului spre clădirea Consiliului de Stat: vezi că ăștia ne ascultă… > Șut. Un șut în fund poate fi chiar plăcut. Cu condiția să-l dai, nu să-l primești. > Vulcan. Cineva a scris că sexul femeii ar trebui studiat nu de ginecologi, ci de… vulcanologi. Așa-i! > Ziar. Un înscris din jurnalul intim, ascuns vreme de decenii, al prof. Victor Săhleanu, datat 4 octombrie 1953: aflăm din ziare că suntem fericiți… Superb!