Monument de prostie sau bună-credință dusă la extrem ?

Un sucevean a trimis (cu mâna lui !) peste un sfert de miliard de lei vechi ca să câștige un premiu inexistent

La sediul Poliției municipiului Suceava sa prezentat zilele acestea Stelian O. (nu, nu e vorba de Stelian Ogică!), de 30 de ani, din municipiul Suceava, care a reclamat o înșelăciune al cărei „obiect” a fost.
 

Pe 18.10.2010, a povestit omul, a primit, pe telefonul mobil, un mesaj tip SMS, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că este câștigătorul unui premiu în valoare de 20.000 de euro! În zilele următoare a apelat telefonic acel număr și a discutat cu un bărbat care i-a comunicat, pe un ton cât se poate de oficial și de serios, că, dacă vrea banii, trebuie să achite câteva comisioane. Prin transfer bancar. Transfer bancar să fie, și-a spus Stelică al nostru, trimițând… ursului din pădure, care, iată, își scosese frumusețe de blană la mezat, suma totală de 27.300 de lei! Suceveanul a trimis banii în patru tranșe! Și-a dat seama că a fost înșelat peste vreo 10 zile, când, văzând că blana domnului urs cu cont în bancă n-are de gând să sosească și să stea atârnată de balustradă, în bătaia razelor becului chior de pe casa scării, a sesizat poliția. În tot acest timp, tot și-o fi spus, încrezător în horoscopul său: îl mai las o zi, îl mai las o zi, îl mai las o zi!… Să fi intrat și Stelică în posesia SMS-ului care a circulat într-o veselie printre deținătorii de telefoane mobile, conținând aproximativ următorul mesaj: „Acest octombrie are 5 vineri, 5 sâmbete și 5 duminici! Acest lucru se întâmplă o dată la 823 de ani. Vei fi bogat!”? Mai știi? Doar că, în mesajul cu pricina, expeditorul a uitat să adauge și: 5 vineri, 5 sâmbete, 5 duminici și… un singur fraier! Peste un sfert de miliard de lei vechi? În patru tranșe, Dumnezeule!? Acest lucru se întâmplă o dată la 1000 – 1501,5 ani, cu siguranță! Și numai la alinierea planetelor. Sau, după caz, a neuronilor din tărtăcuță. O altă condiție pentru a trimite o astfel de sumă ar fi ca banii să crească, bineînțeles, în copac… Altfel, cum? Poliția județului Suceava, prin purtătorul său de cuvânt, insp. princ. Gabriel Panțiru: „Facem un apel către toți cetățenii să nu comunice datele cu caracter personal unor persoane cunoscute prin intermediul telefonului mobil și să nu efectueze operațiuni bancare către aceste persoane, indiferent de motivul pentru care sunt contactați!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: