Azi la Galleria Suceava

Campionatul Național de Dans Sportiv revine la Suceava

Peste 300 de perechi de dansatori de la 38 de cluburi din România vor participa azi la Campionatul Național de Dans Sportiv – Festivalul Național Galleria Suceava 2010 > Competiția se anunță un veritabil regal de dans sportiv, la Suceava urmând să concureze cei mai buni dansatori din țară, care se vor întrece în 28 de concursuri destinate tuturor categoriilor de vârstă > Ediția de la Suceava se anunță a fi una specială întrucât, în premieră, va fi un concurs de fete singure care vor dansa cha-cha
 

Organizatorii Campionatului Național de Dans Sportiv – Festivalul Național Galleria Suceava 2010 sunt Clubul Sportiv Fly Dance Club, Federația Română de Dans Sportiv, Primăria și Consiliul Local Suceava, Galleria Mall Suceava și Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Suceava, în colaborare cu partenerii media Crai nou, Plus TV, Kiss FM, și SuceavaSport.ro Peste 300 de perechi de dansatori vor participa la Campionatul Național de Dans Sportiv – Festivalul Național Galleria Suceava 2010 ! Dorin Mârnea, președintele CS Fly Dance Club și, totodată, principalul organizator al evenimentului, a precizat că la Suceava dansul sportiv este îndrăgit și după doi ani a reușit să aducă iar o ediție de campionat național. Cele 300 de perechi vor participa în 28 de concursuri la categoriile 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-35 ani, cele zece dansuri din concurs fiind cinci de tip standard – vals lent, vals vienez, quick-step, tango, slow-fox și cinci de tip latino – cha-cha, samba, rumba, passo-doble și jive. „Vor fi concursuri oficiale și neoficiale începând de la unu la zece dansuri. Ne așteptăm la un spectacol de calitate, mai ales că premiile sunt pe măsura competiției. Participanții vor primi vouchere de cumpărături la Galleria Mall, clubul cel mai puternic va fi recompensat cu o plasmă, cei mai buni dansatori vor fi premiați cu aparate de aer condiționat, iar CS Fly Dance Club va asigura diplome pentru toți participanții și cupe și medalii pentru cei de pe podium”, a declarat Dorin Mârnea. Concursul va fi prezentat de Octavian Ursulescu Prezentatorul ediției din acest an de la Suceava va fi nimeni altul decât Octavian Ursulescu, cunoscut de iubitorii dansului sportiv, ca fiind cel mai bun comentator și prezentator al unor astfel de evenimente. Directorul concursului a fost desemnat Marian Adam (Galați), iar președintele juriului va fi Cristian Parnescu din Cluj-Napoca. Alfred Shibt va fi observatorul delegat de Federația Română de Dans Sportiv, iar în juriu, printre alții se vor afla Mircea Gavrilă (arbitru International Dance Sport Federation), Olga Neguduică – campioană națională și Miruna Gliga, fostă multiplă campioană națională. Secretariatul competiției va fi asigurat de Alin Miron și Anelia Lecan, ambii din Turda. „Așteptăm lumea să vină în număr cât mai mare la acest campionat național, pentru că publicul va fi răsfățat cu prestațiile celor mai buni dansatori ai momentului”, a mai adăugat Dorin Mârnea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI