Pretext

Când mușca din prăjitură, Proust își simțea provocate – odată cu percepția gustului, aromelor, frăgezimii (sau nu), moliciunii (sau nu) dulcelui – imaginația și amintirile. Unde va zăbovi imaginația la auzul cuvântului cușcă? Mie, ca filolog, îmi zboară imediat gândul la etimologie: bineînțeles că e un cuvânt de origine slavă, iar complexul de sunete care se adună pentru a-l pronunța sugerează ceva mic și înjositor, leac probabil pentru orgoliosul și nestăpânitul cutreierător al stepelor de pe acolo.

 

Dicționarul îl definește ca un loc înghesuit în care, cu zăbrele sau nu, este introdus cineva – un tigru, o pasăre, un ucigaș – sau de care este legat cineva cu sfoară sau lanț – un câine, de exemplu. Cușca e asociată deci lipsirii de libertate. Pentru subsemnatul, ea rămâne definitiv în memorie ca locul după zăbrelele căruia s-au aflat închiși, o vreme lungă, Ilașcu și camarazii săi. Este greu de uitat imaginea mamei lui Ilașcu, care-și privea fiul închis dintr-o fotografie aflată pe masa redacției atunci când bătrâna a răspuns invitației noastre de a vizita Bucovina… Și tot din aromele secrete ale prăjiturii proustiene pe care astăzi o numim cușcă, poate răzbate și amărăciunea conștiinței tot mai multor tineri ai acestei țări că trebuie să plece. Locurile de aici pare că s-au îngustat, priveliștile devin străine și apăsătoare, lumea noastră este prea mică și prea săracă pentru imaginația lor cea vie, cotropitoare, nestimulată doar când mușcă din celebra prăjitură. Locurile părintești le seamănă multora dintre copiii noștri cu numita cușcă, din care simt nevoia impetuoasă să evadeze. Unii s-au „eliberat” deja, alții se pregătesc s-o facă. Și pregătirea aceasta începe deja cu studenția, numărul celor care aleg s-o facă în afara țării crescând considerabil în ultima vreme… Imaginația mea a luat-o razna. Dar ne vizitează Niculai Cușcă, și uite unde m-a dus mintea…