Pentru imunizarea bebelușilor contra hepatitei B

Ministerul Sănătății a repartizat Sucevei primele 69.500 doze de vaccin antigripal, cantitate pe care reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava o consideră “suficientă” pentru începerea campaniei de vaccinare, de luna viitoare.
 

„Vaccinul va fi adus de la București în cursul zilelor următoare și se va distribui, la începutul săptămânii viitoare, către medicii vaccinatori. Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, conform recomandărilor OMS și ECDC”, a precizat Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP. Reamintim că DSP a solicitat pentru județ peste 200.000 doze de vaccin antigripal, iar la nivelul țării ministerul a promis că va aloca în 2010 peste un milion de doze de vaccin, pentru imunizarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, conform recomandărilor OMS și ECDC.  Campania de vaccinare gratuită se va desfășura prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi. Tot cu titlu gratuit, ministerul a repartizat direcțiilor de sănătate publică 277.500 de doze de vaccin hepatitic B pediatric și consumabilele aferente, din care Sucevei i-au revenit 13.080 de doze. Specialiștii DSP consideră cantitatea suficientă pentru a acoperi următoarele 6-7 luni. Vaccinul este destinat cabinetelor medicilor de familie și maternităților din spitalele județului, care vor realiza imunizarea nou-născuților conform calendarului național de vaccinări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: