Cazul este direcționat urgent, conform competenței, către DNA Suceava (în speță fiind vorba de un ofițer), anchetatorii întâlnindu-se în aceeași zi cu denunțătorul, un anume A.A., pentru confirmarea/înregistrarea denunțului și organizarea flagrantului. A.A. fusese audiat de polițist, de mai multe ori, în legătură cu un dosar de viol cu circumstanțe agravante și înregistrat cu aneu ( n. red., AN sau „autori necunoscuți”), ofițerul spunându-i la un moment dat că îl paște închisoare grea (între 5 și 18 ani), dar că poate face în așa fel încât să… nu-l ancheteze… Prețul:1000 de euro! Pentru că omul se știa nevinovat, a pus mâna pe telefon și l-a „dat în gât” pe ofițerul șpăgar. Denunțătorul s-a prezentat joi, la ora 11,30, în biroul acestuia cu suma de 1000 de euro, în bancnote a căror serie a fost notată în prealabil (de reținut că nu s-au folosit prafuri sau inscripționări ale banilor cu „MITĂ”, pentru că era de așteptat ca judiciaristul să „miroase” tărășenia), a stat două ore, chipurile, să fie „audiat”, a dat banii, polițistul i-a luat și i-a pus într-un plic. La trei secunde după ieșirea lui A.A. din biroul ofițerului, năvăleau în interior ofițerii DGA Suceava, însoțiți de un procuror DNA. Plicul cu bani a fost găsit sub biroul polițistului. Care a fost reținut pentru 24 de ore, ieri fiind adus la Curtea de Apel Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 9 zile. Judecătorii au achiesat acesteia. Tot joi, a fost săltat și Florin Vântu, inspector în cadrul Biroului Poliției Rurale Fălticeni, pentru complicitate la luare de mită, reținându-se că l-a ajutat, într-un fel sau altul, pe învinuit (a se reține că polițistul nu are în momentul de față calitatea de inculpat, cu alte cuvinte acțiunea penală împotriva sa nu a fost pusă în mișcare, el fiind numai urmărit penal) în finalizarea rezoluției infracționale. Față de inspector, procurorii au dispus obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu o perioadă de 30 de zile.
Joi dimineață, un apel primit de DGA, prin telverde (0.800. 806.806), bagă în priză procurorii DNA Suceava: un ofițer de poliție judiciară, Florin Muscă, din cadrul Poliției Fălticeni, a pretins mită pentru a nu face cercetări cu privire la comiterea unei infracțiuni de viol!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii