Încă un fag

A trecut și acum cam o lună de zile prin redacție. Ne-am salutat și era la fel de jovial ca întotdeauna. O jovialitate poate un pic mai atenuată, un tremur al vocii parcă nemaiauzit până acum, un trup mai firav puteau fi normale pentru vârsta sa și nu prevesteau fatalul deznodământ. Astăzi trupul său stă pe o năsălie din Mitocul natal, adus de la București, unde și-a luat adio de la lumea aceasta. Victor Hostiuc ne-a călcat pragul redacției după Revoluție cu un snop de gânduri care puteau fi valorificate – din experiența și amintirile sale – pentru lumea Bucovinei, prin ziarul nostru.

 

Sfătos, sau mai degrabă precipitat când subiectul propus capta atenția, a adus cu sine o lume fascinantă. Lucrase ani buni în ambasada noastră de la Viena, într-o perioadă în care destui români, destui bucovineni rupți cu forța de țară viețuiau, ca în întreg Occidentul, în Austria ce le devenise gazdă. L-am și provocat, de altfel, ca stiloul să zăbovească mai ales asupra figurilor bucovinene – marcante sau nu – întâlnite la Viena, deopotrivă pentru istoria viețuirii lor acolo și pentru rezonanța numelor lor aici, acasă, printre neamurile, prietenii și cunoștințele lor. A rămas însă un diplomat. Nu am primit prea multe articole despre perioada sa vieneză, despre viața și contactele de acolo. A considerat poate că nu e încă vremea, s-a ferit de amintiri dureroase sau periculoase. Dumnezeu știe. Poate chiar a scris, iar amintirile sale așteaptă editarea postumă! A scris însă în acest ziar despre experiențele sale, despre satul său natal, despre oamenii de altădată și de acum ai acestuia, despre istoria Bucovinei sale, patrie spirituală netăgăduită. Numele său nu a pătruns încă în enciclopedii. Rămâne însă în cea nescrisă, ca un fag temeinic înfipt în multisecularul și secular trăitorul și de-acum înainte codru de fagi din această mirifică Țară de Sus.