S(t)imulare

Sarcină extrem de dificilă aceasta, de a gestiona (și) criza iscată (iar apoi de acolo revărsată) chiar din instituția în care prestează ministrul de finanțe. La prima vedere, ar părea doar un război al slujbașilor din finanțe (decăzuți din categoria unora dintre cei mai bine plătiți bugetari – nu prin lefuri, ci prin „cârpeli” despre care se spune că ar fi fost, de jos până sus, de câteva ori mai mari decât lefurile – în clasa celor mai prost plătiți). Dar lor li se alătură și alte sindicate.

 

Li se alătură, credem, și pentru că le miroase că problema celor din finanțe le va fi rezolvată favorabil (și încă iute). Că, într-un fel sau altul, „stimulentele” le vor fi reacordate. Chiar și dacă nu tuturor (nu-i exclus ca victime să fie, până la urmă, oamenii de serviciu, șoferii, slujbașii mai mărunței, care să rămână nestimulați). Însă o astfel de rezolvare ar da apă la moară celorlalți bugetari și sindicatelor acestora, acum solidari cu angajații din finanțe. Întrucât vor fi având și unii dintre ei performanțe – în sănătate, în învățământ, în administrația publică, în poliție (ba chiar și în justiție; însă, fiindcă n-au protestat până acum, am putea crede că sunt mulțumiți cu ce capătă). Iar atunci ei de ce să fie nestimulați? Problema este însă că, la o apreciere brută, doar primii „produc” bani; de la mine, de la tine… Iar toți ceilalți îi cheltuiesc.