De Ziua mondială a vederii, medicii avertizează:

Controlul oftalmologic la copii este obligatoriu pentru depistarea precoce a bolilor oculare

Toți preșcolarii din municipiul Suceava pot beneficia de control oftalmologic preventiv la cabinetele Novaoptic și Glaucos Med, partenere ale Clubului Lions, în această lună, având reducere la plata consultației.
 

Totodată, preșcolarii din mediul rural sunt programați la screeninguri oftalmologice gratuite, începând cu cei de la grădinița și școala primară din Lipoveni, pe 30 octombrie. Aceste acțiuni au loc în cadrul programului „Vedere clară, ochi sănătoși”, desfășurat de clubul Lions, care face parte din campania desfășurată la nivel internațional intitulată „Vederea mai întâi”. „Această campanie de sănătate s-a născut din nevoia de informare și sensibilizare a părinților și educatorilor cu privire la importanța controlului oftalmologic la copii. Controlul oftalmologic la copii permite depistarea la timp a anumitor afecțiuni oculare tratabile numai la această vârstă – vicii de refracție, strabism, ambliopie – și ajută la evitarea instalării unui handicap vizual la vârsta școlară. Părinții trebuie să știe că este nevoie de aceste controale de la vârsta de 3 ani, chiar dacă cei mici nu prezintă simptome specifice sau nu se plâng de probleme la ochi”, a precizat dr. Cristina David, de la Clinica Novaoptic, președintele comisiei „Ocrotirea vederii” din cadrul Lions Club România. 80% din cazurile de orbire pot fi evitate dacă bolile sunt tratate la timp Ziua mondială a vederii a fost marcată ieri pe plan internațional sub sloganul „Dreptul la vedere” și sub egida Programului Mondial Vision 2020 – inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății –, care își propune ca, până în 2020, să prevină orbirea de cauze tratabile, redând vederea la 100 milioane de oameni cu afecțiuni oculare severe. Cu ocazia Zilei mondiale a vederii, OMS atrage atenția că există în lume 45 milioane de oameni nevăzători, dintre care 80% cu vârsta peste 50 de ani. În România există 80.000 de nevăzători. Majoritatea oamenilor orbi, aproximativ 90%, locuiesc în țări unde accesul la sănătatea vederii este restricționat. Specialiștii spun că 80% din cazurile de orbire pot fi evitate dacă bolile oculare sunt depistate la timp, afecțiunile care pot duce la pierderea vederii fiind cataracta, viciile de refracție, glaucomul și retinopatia diabetică. „Ziua mondială a vederii este importantă pentru că sensibilizează și educă oamenii cu privire la problemele asociate deficiențelor de vedere, promovează măsuri corective care trebuie luate în scopul de a restabili vederea parțial pierdută. Motivează ministerele sănătății și alte organisme guvernamentale să înțeleagă afecțiunile oculare grave ca fiind probleme de sănătate publică la nivel internațional și să acorde un interes deosebit în aprofundarea unor soluții viabile și alocarea resurselor necesare pentru prevenirea orbirii”, a mai precizat dr. Cristina David.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI