La Dărmănești

Emil Boc, Elena Udrea, Anca Boagiu și Gheorghe Flutur, la masă în casa cea nouă a Elenei Cozariuc

Ieri, noua casă a Elenei Cozariuc a fost sfințită de trei preoți > Oaspeților li s-au pus pe masă supă de găină, sarmale, drob, după care, pe plita cumpărată din banii primiți din salariul premierului, a pregătit cartofi > “Ne bucurăm că și noi, de la Guvern, am putut contribui cu materialele necesare ca oamenii să aibă o casă nouă și să-și poată continua viața, a spus Emil Boc
 

Însoțit de ministrul dezvoltării și turismului, Elena Udrea, și al transporturilor, Anca Boagiu, și de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primul ministru Emil Boc s-a deplasat ieri după-amiază în localitatea Dărmănești, unde a vizitat mai multe case reconstruite în urma inundațiilor din vară. Cei patru au intrat în prima locuință din Dărmănești la care lucrările de reconstrucție s-au încheiat, cea a Elenei Cozariuc. Femeia a fost vizitată de premier și în 6 iulie, când acesta i-a promis că va veni la sfințirea casei sale, construită pe un alt amplasament. Duminică, locuința Elenei Cozariuc a fost sfințită de trei preoți, iar femeia a primit de la Boc, Udrea și Boagiu câte o icoană. La rândul său, Elena Cozariuc i-a invitat pe membrii delegației guvernamentale la masă, servindu-i cu supă de găină, sarmale și drob. Totodată, gazda i-a arătat premierului soba pe care și-a construit-o din banii pe care acesta i-a donat din salariul său, în luna iulie, după care a prăjit pe plită cartofi, Boc spunând că nu a mai mâncat din copilărie astfel de cartofi. “Am vrut să aducem o bucurie oamenilor și să realizăm ceea ce am promis. Acolo unde este inițiativă s-a reușit într-un timp foarte scurt, în două luni și trei săptămâni. Ne bucurăm că și noi, de la Guvern, am putut contribui cu materialele necesare ca oamenii să aibă o casă nouă și să-și poată continua viața”, a spus Boc după ce a vizitat locuința Elenei Cozariuc. Intrând în curtea altei case din Dornești, premierul a fost întâmpinat de o femeie care plângea și care i-a spus că nu are cu ce să își crească cele două fete. Ea s-a plâns că fostul soț, de care a divorțat, nu îi plătește pensie alimentară pentru copii și a amenințat că va intra în greva foamei dacă nu va fi ajutată de autorități. Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, i-a spus femeii că se va ocupa de cazul său. La Dărmănești au fost distruse de inundații 8 case, iar lucrările de reconstrucție a acestora sunt aproape finalizate, fiind necesară doar tencuiala exterioară. Pagubele produse de inundațiile de la sfârșitul lunii iunie în județul Suceava se ridică la peste 357 de milioane de lei (aproximativ 83,8 milioane de euro), potrivit unui raport al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava. În urma inundațiilor, 150 de case au fost distruse, iar alte 1.187 de locuințe au fost avariate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI