Niciun reprezentant al CJ Suceava la ședința CA de ieri

Consiliul de Administrație al CS Universitatea a identificat sursele de finanțare pentru ultimul semestru al acestui an

Ieri a avut loc o nouă ședință a Consiliului de Administrație al echipei locale de handbal, CS Universitatea Suceava, scopul întâlnirii fiind acela de a se stabili concret bugetul pe care se pot baza oficialii CSU până la finalul acestui an.
 

La ședință au participat primarul Ion Lungu, rectorul Adrian Graur, precum și reprezentantul sponsorilor echipei de handbal, Viorel Nuțu. La fel ca și cu alte ocazii, din partea Consiliului Județean Suceava nu a fost prezent niciun reprezentant, Petru Ghervan precizînd că absența ar fi avut un motiv bine întemeiat. Până la sfârșitul anului în contul CS Universitatea ar trebui să mai intre încă 7 miliarde de lei vechi Dacă cei prezenți la întâlnire au reușit să identifice sursele de finanțare certe pentru finalul acestui an, se așteaptă în continuare un răspuns concret din partea Consiliului Județean. În total, până în decembrie, inclusiv, către echipa de handbal CS Universitatea ar trebui să ajungă încă 4 miliarde de lei vechi de la Primăria Suceava și 3 miliarde de lei vechi dinspre Consiliul Județean, care în 2010 nu a finanțat deloc CS Universitatea. „Principalul scop al întâlnirii de ieri a fost acela de a avea anumite clarificări și anumite asumări de responsabilitate. Știm că în această perioadă e dificil să pui la dispoziția unei structuri sportive toate condițiile propice performanței însă noi suntem optimiști. În urma informării necesarului de bani pentru perioada următoare, s-au evidențiat sursele ce pot acoperi acele cheltuieli și totodată acestea au fost asumate de către reprezentanții instituțiilor care participă la finanțarea echipei. În zilele următoare așteptăm un răspuns și de la Consiliul Județean. Avem opțiunea de principiu a dlui Flutur, care a spus că va sprijini handbalul, performanța și că va alături de noi, dar nu avem încă un răspuns concret”, a declarat Petru Ghervan, care nu a ascuns faptul că, în cazul în care vreuna dintre structurile care finanțează echipa de handbal nu își va realiza responsabilitatea asumată, atunci vor apărea probleme în ce privește achitarea drepturilor bănești către jucători. De altfel, nici în momentul de față, handbaliștii suceveni nu sunt cu salariile achitate la zi. Dacă vor fi probleme cu finanțarea, se va schimba obiectivul. Ghervan: „Sperăm să nu se ajungă până acolo” Petru Ghervan a mai evidențiat și faptul că, în cazul în care vor fi probleme cu finanțarea, se va vedea pus în situația de a renunța la o parte dintre jucătorii importanți ai echipei și se va merge pe mâna tinerilor, urmarea firească fiind și aceea că obiectivul stabilit inițial (clasarea pe un loc de cupă europeană) va fi reevaluat. „Sperăm să nu se ajungă până acolo, dar dacă suma cu care nu se va realiza bugetul va fi una consistentă atunci cu siguranță unii jucători, care au oferte și în momentul de față, vor pleca. Nimeni nu-și va mai putea asuma un obiectiv de cupă europeană. Nu cred că se va ajunge acolo, pentru că ,așa cum funcționează echipa de handbal acum, chiar și în condiții de criză, cu întârzierile pe care le-am constatat, cred că în momentul acesta avem cel mai consistent joc din istoria echipei. Luptând pentru o clasare pe locurile 1-5, cred că performanța sportivă va fi sprijinită la Suceava și nu se va ajunge la măsuri categorice și dureroase”, a mai declarat Ghervan. Jucătorii cu salarii mai mici și-au primit integral banii, la ceilalți sunt datorii În condițiile în care principala finanțare a venit de la primărie, care de la sfârșitul lunii aprilie a virat lunar câte un miliard de lei vechi, la CS Universitatea există restanțe către jucători. Politica clubului a fost aceea ca handbaliștii cu venituri sub 1000 de lei (în special cei de la echipa a doua) să-și primească integral banii, iar ceilalți, cu venituri peste 1000 de lei să-i primească proporțional cu sprjinul venit de la primărie. „Chiar dacă sunt restanțe către jucători, nu este o atmosferă apăsătoare, nu există presiune în pregătire. Trebuie totuși să ne gândim că regulamentele sunt clare: nu ai plătit la zi un jucător, acesta poate deveni liber de contract depunând memoriu la federație. „Cu banii veniți de la primărie nu am reușit să achităm toate datoriile. Nu trebuie să uităm că în perioada ianuarie-aprilie nu am avut niciun ban și s-au acumulat datorii mari. Finala Cupei Challenge jucată de noi, care a fost uitată de unii, a făcut să crească mult cota unor jucători, ale căror contracte au crescut pe măsura ofertelor ce le aveau de la alte echipe. Sper ca până în decembrie să ne reechilibrăm și să depășim cu bine această perioadă, iar jucătorii să manifeste înțelegerea necesară, în măsura posibilităților fiecăruia”, a adăugat directorul CSU Suceava. Liga Națională este întreruptă în această perioadă din cauza calendarului echipei naționale, dar se va relua la sfârșitul săptămânii viitoare, când CS Universitatea va juca pe teren propriu cu Știința Bacău, într-un veritabil derby al ligii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: